William Shatner, celebrul căpitan Kirk din serialul ''Star Trek'', va călători în spaţiu

Data publicării:
William Shatner, captură video YouTube
Descriere foto: William Shatner, captură video YouTube

Compania americană Blue Origin a confirmat luni că William Shatner, actorul care a interpretat rolul căpitanului Kirk în serialul TV ''Star Trek'', se va afla la bordul următoarei sale misiuni spaţiale programate pentru 12 octombrie.

''Am auzit despre spaţiu de mult timp, profit de ocazie pentru a-l vedea cu ochii mei", a declarat William Shatner, citat în comunicatul Blue Origin.

Compania a precizat că un vicepreşedinte al companiei, Audrey Powers, va lua parte de asemenea la această misiune.

În urmă cu o săptămână, compania americană Blue Origin a anunţat că următorul său zbor în spaţiu va avea loc pe 12 octombrie în cadrul unei misiuni care va transporta pe orbita Pământului un echipaj de turişti spaţiali printre care s-ar putea să se afle şi actorul William Shatner.

La 90 de ani, renumitul actor canadian va deveni astfel cea mai vârstnică persoană din lume care ajunge în spaţiu.

Zborul va avea loc la mai puţin de trei luni după misiunea în timpul căreia compania americană a transportat primii săi patru pasageri pe orbită, inclusiv pe fondatorul său, miliardarul Jeff Bezos.

La bordul capsulei New Shepard se vor afla de asemenea pe 12 octombrie Chris Boshuizen, un fost inginer de la NASA şi cofondator al Planet Labs, o companie privată americană care fotografiază în fiecare zi Pământul şi Glen de Vries, cofondator al companiei Medidata Solutions, specializată în software-uri de monitorizare a studiilor clinice pentru industria farmaceutică.

Lansarea va avea loc în vestul statului american Texas la ora locală 08:30 (13:30 GMT).

Călătoria orbitală propusă de Blue Origin este o experienţă de câteva minute deasupra Liniei Karman, care marchează, la altitudinea de 100 de kilometri, graniţa dintre atmosfera Pământului şi spaţiu, conform unei convenţii internaţionale. Pasagerii pot atunci să se desprindă din scaunele lor şi să plutească pentru câteva momente în condiţii de imponderabilitate.

Racheta americană New Shepard, complet automatizată, este concepută pentru a decola pe verticală, iar capsula ei spaţială se desprinde în timpul zborului, înainte de a reveni pe Terra în urma unei coborâri controlate, care este frânată cu ajutorul a trei paraşute şi a unui motor cu propulsie inversată.

O altă companie din domeniul turismului spaţial, Virgin Galactic, propune o experienţă similară, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel