Vulpoiul a fost demascat! Cine se ascundea în spatele măștii. Nu te așteptai la asta

Aseară, cinci măști au avut ultima șansă de a cuceri telespectatorii și a primi un loc în marea finală Masked Singer România

Corbul, Leoaica, Panda și Căpcăunul sunt finaliștii Masked Singer România. Costi Ioniță s-a demascat aseară, el fiind Vulpoiul din cel mai secretos show al momentului, de pe PRO TV!  În urma voturilor, Corbul, Leoaica, Panda și Căpcăunul se vor lupta săptămâna viitoare pentru titlul de cea mai iubită mască.

Vulpoiul a părăsit competiția

 Publicul a decis aseară că Vulpoiul este cel care trebuie să iasă din emisiune și spre surprinderea tuturor, sub masca acestuia s-a aflat Costi Ioniță. Artist și producător muzical, Costi a cunoscut succesul internațional și a fost nominalizat la PremiileGrammy, videoclipurile lui au strâns peste 300 de milioane de vizualizări de la începutulanului până în prezent. Imediat după demascare, acesta a declarat: ”Nu e simplu,serios, să stai cu câteva kilograme pe tine. Plus că te încălzești și mai trebuie să și cânți, să mai și dansezi, să mai și faci parte din show, vine și coregraful cu stânga-dreapta, sus-jos, trebuie să le ții minte pe toate. Este într-adevăr o experiență frumoasă,și pentru un artist care vrea să aibă ceva în palmares, eu zic că emisiunea asta își spune cuvântul clar în cariera lui”.

Săptămâna următoare, Corbul, Leoaica, Panda și Căpcăunul au pregătit momente speciale, coregrafii spectaculoase și decoruri care vor surprinde. Totul pentru a pune mâna pe marele trofeu Masked Singer România, dar și pe titlul de cea mai iubită mască a acestui sezon. 

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 24 oct, 11:56 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play