Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au ales numele copilului: Ne-am gândit mult

Data publicării:
Sursa foto: Vladimir Drăghia, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Vladimir Drăghia, Instagram

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au dezvăluit ce nume va avea copilul lor.

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru vor deveni în curând părinți, pentru a doua oară. Cei doi și-au dorit foarte mult acest copil, care s-a lăsat destul de așteptat. Chiar dacă aceștia credeau că au probleme de infertilitate, și-au dat seama, după o perioadă, că doar stresul era de vină.

"Nu a fost întâmplător de data asta, ne-am dorit și ajunsesem să ne dorim destul de tare, cam de un an de zile. Noi credeam că are cumva legătură infertilitatea. Imediat ce am început să ne relaxăm, s-a întâmplat minunea. ", a declarat Vladimir Drăghia, în emisiunea Teo Show, de pe Kanal D.

Cei doi nu știu încă sexul copilului

Chiar dacă nu știu încă dacă vor fi părinți de fetiță sau de băiețel, soția lui Vladimir Drăghia își dorește să aibă tot o fată, pentru care are și numele pregătit. În același timp, partenerul ei crede că este vorba despre un băiat, de această dată.

"Vreau să fie o fetiță: Greta.", a spus Alice Cavaleru.

"Eu când am văzut prima poză, era cu spatele și am zis că sigur e spate de băiat. Sunt la al doilea copil, acum știu.", a spus și Vladimir Drăghia.

Vladimir Drăghia vrea să asiste la naștere

Vladimir Drăghia a stat lângă soția sa, când a dat naștere primului copil. Acesta vrea să facă fix același lucru și de această dată, pentru că, spune el, acel sentiment nu se compară cu nimic.

"Eu am fost în camera unde a născut-o pe Zora și am ținut-o de mână ca în filme. Dacă se va putea, bineînțeles, este o plăcere, pentru că am văzut-o pe Zora din prima secundă de viață. Este ceva la care nu aș renunța, clar aș vrea să fiu acolo. Am plâns amândoi de emoție, a fost foarte emoționant", a adăugat viitorul tătic.

Chiar dacă Alice va naște în septembrie, cei doi s-au gândit deja și la botez.

"Ne-am gândit la botez, dar nu am deschis subiectul de nași. Ne-am gândit mai mult cum o să facem petrecerea. Vrem să facem și o reuniune cu cei de la Exatlon.", au mai spus cei doi.

Cum a aflat Alice Cavaleru că este însărcinată

"Eram cu testele după mine în Thailanda. Mă uitam la el și nu puteam să mă abțin, încercam să găsesc un moment să-i zic, dar și-a dat seama imediat. La trei zile de când am aflat s-au instalat grețurile și nu am mai putut să mănânc nimic, am mâncat doar din meniul de copii. A fost foarte diferit față de sarcina cu Zora. În primul trimestru mi-a fost greață non-stop, zi și noapte. Am făcut testul în Thailanda, pentru că am stat o lună acolo. A fost cam singura vacanță în care mi-am dorit foarte mult să ajung acasă. Acum sunt mai bine.", a mai spus ea.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel