Vladimir Drăghia își vaccinează fetița: ”E un cerc vicios din care e destul de greu de ieșit”

Data actualizării: | Data publicării:
Vladimir Drăghia, foto instagarm
Descriere foto: Vladimir Drăghia, foto instagarm

Pe lângă faptul că este un actor, Vladmir Drăghia este și un tată protector. Acesta a vorbit despre cum își protejează familia de gripă în această perioadă.

Din postările zilnice pe care Vladimir Drăghia le face, putem observa că actorul este un om foarte priceput dar și protector în ceea ce privește familia lui. Acesta are o fetiță împreună cu Alice Cavaleru, de care este foarte mândru și grijuliu. 

Mai mult decât atât actorul este foarte atent în această perioadă, pentru ca micuța Zora să nu se îmbolnăvească.  Mesajul trasnsmis pe contul lui de instagram poate influența în bine pe mulți dintre părinți. 

”Zora a intrat în colectivitate foarte devreme, pe la un an și trei luni, ceea ce a însemnat și că tot cam atunci a început să vină răcită acasă. Cred că toți părinții au trecut prin perioada în care li se pare că nu se mai termină șirul de răceli și ajung să se gândească serios dacă nu cumva o fi mai bine să rămână copilul acasă decât să meargă iar câteva zile la grădiniță doar pentru a mai răci o săptămână, două. Pericolul este cu atât mai mare atunci când vorbim de gripă, fiind diferită de răceală - complicațiile produse de gripă sunt mult mai grave decât cele ale răcelii, iar copiii fac parte din categoria de risc. E un cerc vicios din care e destul de greu de ieșit, mai ales dacă nu ai bonă sau bunici care să te ajute cu copilul. Ce poți face, în schimb, este să previi pe cât posibil îmbolnăvirea, cu atât mai mult acum, în contextul actual. Cea mai eficientă soluție de prevenire a gripei este vaccinarea. Desigur, respectarea unor măsuri de igienă și o alimentație corectă ajută și ele la construirea unei imunități puternice. Există acum o mulțime opțiuni de vaccin gripal pe piață. Părinții au la dispoziție atât vaccinul administrat intramuscular, cât și cel administrat intranazal, sub formă de spray. Discutați cu medicul de familie și alegeți împreună cea mai potrivită variantă de vaccin gripal pentru copilul vostru”, a spus actorul pe contul lui de facebook.

dfghjklș



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel