Vlad Gherman face terapie de patru ani. Cum l-a ajutat psihologul: "Am problemele mele, fricile mele".

Data publicării:
Vlad Gherman, foto Instagram
Descriere foto: Vlad Gherman, foto Instagram

Vlad Gherman a recunoscut că merge de patru ani la psiholog. Artistul a dezvăluit cum l-a ajutat terapia. 

Vlad Gherman, interpretul lui Andi din serialul Lia, a vorbit despre vizitele la psiholog. Actorul a recunoscut că merge la psiholog de aproape de 4 ani, dinainte de despărțirea de Cristina Ciobănașu. Acesta a dezvăluit și motivul pentru care a apelat la ajutorul specialiștilor. 

Vlad Gherman face terapie de patru ani

Potrivit artistului, terapia l-a ajutat foarte mult să facă față mai ușor fricilor și problemelor cu care s-a confruntat. Totodată, Vlad Gherman a recunoscut că psihologul l-a ajutat să se descopere mai bine și chiar să treacă peste despărțirea de fosta iubită, Cristina Ciobănașu. 

”Și în relația cu Cris, și în relația anterioară eram convins că o să se întâmple pasul acela (n.r căsătoria) la un moment dat. Am avut anumite frici, cum am și acum, întotdeauna o să ai frici și sunt lucruri iarăși discutate în toate relațiile în care sunt, adică nu mă feresc, de asta fac și terapie.

Merg la psiholog, fiecare cu problemele lui, am fost și înainte de despărțire (n.r de Cristina Ciobănașu), am problemele mele, fricile mele, dar sunt lucruri la care te gândești în toate relațiile, mai ales după ce treci de un anumit timp.

Într-unele se leagă, în altele nu, oricum, orice ar fi, niciodată nu poți să garantezi că două persoane vor rămâne împreună. Atunci nu pot să zic, că nu vreau să descurajez chestia asta, dar e un risc pe care ți-l asumi. Ești fericit, oricum faci pasul ăla când ești fericit. Poate după 5 ani, 10 ani, nu o să mai fii, dar clar îmi doresc (n.r. să se căsătorească), pentru că așa cum ți-am zis, e din ce în ce mai bine între mine și Oana', a spus Vlad Gherman pentru unica.ro.

Vlad Gherman recomandă tuturor să meargă la psiholog

Vlad Gherman recomandă tuturor să apeleze la ajutorul psihologilor, pentru a trece mai ușor peste traumele, problemele și lucrurile de care se lovesc în viața de zi cu zi. 

Sunt anumite probleme pe care le-am dobândit pe parcurs, unele se trag din copilărie, altele din fostele relații și alte traume, dar da, sunt lucruri pe care am început să le rezolv ușor ușor.

Mă ajută clar terapia, eu am recomandat-o tuturor și o recomand cu căldură. De la 26 ani merg. Vreau să mă cunosc mai bine pe mine, să-mi înving anumite lucruri, niște frici', a mărturisit actorul pentru Unica.ro.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, gata să devină părinți

Vlad Gherman și Oana Moșneagu par că sunt mai pregătiți ca niciodată să întemeieze o adevărată familie. La câteva săptămâni de când îndrăgitul actor declara asumat faptul că urmează să-și ceară în căsătorie iubita, acum actrița este cea care face declarații explozive cu privire la relația lor. Așadar, se pare că cei doi își doresc mai mult ca oricând să devină părinți, fostul iubit al Cristinei Ciobănașu fiind cel care arde de nerăbdare să devină tată. 

„Avem o perioadă destul de plină. Am vorbit și noi despre lucrurile acestea. El este cu filmările, eu am spectacolul și urmează niște proiecte. Suntem ocupați anul acesta și suntem focusați pe partea de carieră. Avem un an plin. Își dorește (n.r. Vlad) foarte tare un copil. În discuția noastră, viza un copil, nu neapărat căsătoria.”, a declarat Oana Moșneagu la o emisiune.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel