Vince Neil, dus la spital de urgență. Solistul trupei rock Motley Crue, a suferit o fractură costală după ce a căzut de pe scenă/ VIDEO

Data publicării:
Vince Neil, sursa instagram
Descriere foto: Vince Neil, sursa instagram

Vince Neil, solistul trupei rock Motley Crue, a fost dus la spital vineri seara după ce a căzut de pe scenă în timpul unui spectacol la un festival de muzică rock în statul american Tennessee.

Neil, care cânta solo, a căzut de pe scenă în timp ce interpreta piesa formaţiei din 1989 "Don't Go Away Mad (Just Go Away)" în timpul festivalului 'Monsters on the Mountain' din Pigeon Forge.

Într-un videoclip postat pe YouTube, rockerul în vârstă de 60 de ani poate fi văzut cu mâinile deasupra capului, aplaudând, în timp ce mergea încet spre marginea scenei înainte de a cădea.

"Adevărul este că Vince a căzut şi a suferit o fractură de coaste", le-a spus mai târziu spectatorilor chitaristul său. "Este o treabă neplăcută pentru noi şi pentru el. Era atât de încântat să fie aici. Locuieşte în Tennessee", a adăugat el.

Eddie Trunk, o gazdă a festivalului, a confirmat informaţia vineri seara pe Twitter.

"Vince a alunecat şi a căzut de pe scenă în seara asta la 'Monsters on the Mountain' aici, în Pigeon Forge. Vince se mişca şi cânta grozav înainte de accident. Acum este la spital şi primeşte îngrijiri medicale şi i se fac radiografii", a mai spus el, relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel