Vești bune pentru iubitorii serialului Star Trek. Ce au anunțat producătorii referitor la noile sezoane

Data publicării:
Star Trek, Sursa foto captură video YouTube
Descriere foto: Star Trek, Sursa foto captură video YouTube

Paramount+ a anunţat marţi că serialul de televiziune "Star Trek: Strange New Worlds" a fost reînnoit pentru un al treilea sezon, iar cel de animaţie "Star Trek: Lower Decks", pentru un al cincilea sezon. Serviciul de streaming a anunţat, de asemenea, datele premierelor pentru sezoanele doi şi, respectiv, patru, ale celor două seriale din universul "Star Trek", relatează UPI.


Al doilea sezon din "Star Trek: Strange New Worlds" are premiera la 15 iunie.

Cel de-al patrulea sezon din "Star Trek: Lower Decks" va începe în vară.

Fiecare dintre noile serii va cuprinde câte zece episoade noi.

Anunţurile vin în contextul în care serialul "Star Trek: Picard" nu va fi reînnoit după încheierea celui de-al treilea sezon, în curs de difuzare, iar "Star Trek: Discovery" se va încheia după al cincilea sezon, anul viitor.

"Strange New Worlds" este desprins din "Star Trek: Discovery". Seria urmăreşte aventurile echipajului navei Enterprise în cadrul misiunilor anterioare celor conduse de căpitanului Kirk din "Star Trek: The Original Series", cu Pike (Anson Mount), Spock (Ethan Peck) şi Number One (Rebecca Romijn).

Paul Wesley se alătură "Strange New Worlds" în sezonul al doilea în rolul tânărului James T. Kirk. Personajul Uhura, interpretat în "Original Series" de Nichelle Nichols, se află de asemenea în distribuţie, întruchipat de Celia Rose Gooding.

Seria de animaţie "Lower Decks" este o interpretare mai comică, care prezintă aventurile în spaţiu ale echipajului navei Cerritos. Printre actorii care asigură vocile se numără Jack Quaid, Tawny Newsome, Noel Wells, Gillian Vigman, Eugene Cordero, Dawnn Lewis, Fred Tatasciore şi soţul actriţei Rebecca Romijn, Jerry O'Connell, anunță Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Cristina Nacar | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel