Vești bune pentru fanii lui Elton John. Artistul anunţă lansarea unui nou album, realizat în timpul carantinei

Data publicării:
Elton John, sursa foto Facebook
Descriere foto: Elton John, sursa foto Facebook

Superstarul pop britanic Elton John a anunţat miercuri lansarea, luna viitoare, a unui nou album intitulat ''The Lockdown Sessions'', conceput în timpul perioadei de carantină în colaborare cu o pleiadă de alţi artişti.

Albumul cu 16 piese, care va fi lansat la data de 22 octombrie, include zece piese noi, printre care se numără colaborări cu artişti precum Dua Lipa, Gorillaz, Lil Nas X, Miley Cyrus, Nicki Minaj, Stevie Wonder şi Stevie Nicks.

''Ultimul lucru pe care mă aşteptam să-l fac în timp de lockdown a fost un album. Dar, pe măsură ce pandemia a progresat, au apărut proiecte unice'', a explicat Sir Elton. ''Unele dintre sesiunile de înregistrare au trebuit realizate la distanţă, prin Zoom, ceea ce evident nu mai făcusem înainte'', au spus interpretul unor hituri precum ''Your Song'' şi ''Candle in the Wind''.

Alte sesiuni ''au fost înregistrate cu respectarea regulilor de siguranţă foarte stricte, lucrând cu un alt artist, dar separaţi de ecrane de sticlă'', a adăugat Elton John.

"Însă, toate melodiile la care am lucrat au fost cu adevărat interesante şi diverse, lucruri complet diferite de orice îmi este cunoscut, lucruri care m-au scos din zona mea de confort (către) un teritoriu complet nou", a descris artistul.

Elton John îşi va lua adio de la activitatea concertistică în Europa şi America de Nord în 2022.
 

Artistul în vârstă de 74 de ani şi-a început în 2018 turneul de adio, intitulat ''Farewell Yellow Brick Road'', care cuprinde peste 300 de spectacole susţinute timp de trei ani în întreaga lume, însă acesta a fost perturbat de pandemia de coronavirus

Turneul va începe în mai 2022 la Frankfurt (Germania) şi se va încheia şase luni mai târziu, la Los Angeles, după ce va traversa Europa, cu spectacole în oraşe precum Milano, Paris şi Liverpool şi apoi în America de Nord, relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel