Un actor celebru a murit la doar 30 de ani. A jucat și cu Nicole Kidman - Video

Data publicării:
Sursă foto: Pexels
Descriere foto: Sursă foto: Pexels

Un renumit actor a murit, la vârsta de doar 30 de ani.

Este vorba despre actorul american Mike Heslin. Acesta apare în serialul ”Special Ops: Lioness”. Anunțul morții a fost făcut de soţul său Nicolas James Wilson, cunoscut ca Scotty Dynamo, pe Instagram.

Nicolas James Wilson a spus că Mike Heslin a făcut un stop cardiac neașteptat, în timp ce era la spital de o săptămână

Conform soţului său, actorul Mike Heslin a făcut un stop cardiac neaşteptat, în timp ce era spitalizat de o săptămână.

”Mike era tânăr, avea o sănătate perfectă, iar medicii nu au nicio explicaţie cu privire la ceea ce s-a întâmplat”, scrie Nicolas James Wilson în postarea sa de pe rețeaua socială Instagram.

”Mike era strălucitor, altruist, talentat şi un adevărat înger păzitor (...). Mai erau trei săptămâni până la ziua ta şi patru luni până la aniversarea noastră de un an de căsătorie, dar ştiu că tu eşti într-un loc mai bun şi că cerul a câştigat un nou înger”, a mai scris, pe rețeaua socială Instagram, Nicolas James Wilson.

”Dar voi lua lucrurile zi cu zi, cum mi-ai spus mereu...”

 

”Când ţi-am simţit ultima suflare, inima mea s-a rupt în mii de bucăţi. Dacă aş fi avut puterea să fac schimb de locuri cu tine, aş fi făcut-o într-o clipă. Dar voi lua lucrurile zi cu zi, cum mi-ai spus mereu, şi voi trăi fiecare zi în onoarea ta”, a adaugat pe X Nicolas James Wilson.

Mike Heslin era împreună cu Scotty Dynamo din anul 2018. Dynamo a remarcat faptul că Heslin a murit cu doar trei săptămâni înainte să împlinească 31 de ani, dar și cu patru luni înainte de prima lor aniversare.

El a spus Heslin ar fi fost „cel mai perfect tată din lume”. Totodată, Dynamo a spus că Heslin, care îi era și „cel mai bun prieten și suflet pereche”, a fost „cu adevărat cel mai dulce, mai grijuliu și mai iubitor om de pe pământ”.

Cum a devenit cunoscut Mike Heslin


Actorul american Mike Heslin a devenit celebru pentru rolul Polo din serialul american ”Special Ops: Lioness”, în care juca împreună cu Zoe Saldana şi Nicole Kidman. Mike Heslin  a apărut şi în alte seriale, precum ”The Influencers”, ”Younger” sau ”7 Deadly Sins”. Recent, a aparut în pelicula ”The Holiday Proposal Plan” din anul 2023.

Video

Youtube video image




 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andrei Itu | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel