Trupa Fugees se reuneşte pentru un turneu mondial cu prilejul aniversării a 25 de ani de la lansarea albumului ''The Score''

Data publicării:
Lauryn Hill, foto Facebook
Descriere foto: Lauryn Hill, foto Facebook

Trupa hip-hop Fugees se reuneşte şi va susţine primele concerte după 15 ani cu prilejul aniversării a 25 de ani de la lansarea albumului ''The Score'', recompensat cu două trofee Grammy, informează publicaţia The Guardian.

Componenţii formaţiei - Lauryn Hill, Wyclef Jean şi Pras Mic - vor susţine concerte în 12 oraşe din diferite părţi ale globului.

''Fugees au o istorie complexă şi de impact'', a spus Hill într-un comunicat. ''Am decis să onorez acest proiect important, aniversarea sa şi fanii care ne apreciază muzica creând o platformă paşnică unde să ne putem reuni, interpreta muzica pe care o iubim şi să dăm un exemplu de reconciliere pentru lumea întreagă''.

''Cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani alături de Fugees, prima mea amintire este că ne-am luat angajamentul, imediat, că nu vom face doar muzică, ci că vom fi o mişcare. Vom fi o voce a celor neauziţi, iar în aceste vremuri dificile, sunt din nou mulţumită că Dumnezeu ne-a adus împreună'', a adăugat Jean.

Primul concert va avea loc în New York, pe 22 septembrie, într-un spaţiu care nu a fost dezvăluit, va fi înregistrat şi difuzat ca parte din Global Citizen Live, un spectacol televizat de amploare, care face apel la liderii lumii să apere planeta şi să găsească soluţii pentru combaterea sărăciei. Trupa colaborează de asemenea cu Global Citizen în cadrul mai multor iniţiative filantropice desfăşurate în diferite locuri de pe glob.

Formaţia va călători apoi în Chicago, Miami, Paris şi Londra după care va finaliza turneul în oraşe din Nigeria şi Ghana, care nu au fost confirmate încă.

 


Albumul de succes ''The Score'', lansat în 1996, le-a adus celor două trofee Grammy celor de la Fugees, care au devenit prima trupă hip-hop nominalizată în categoria ''cel mai bun album al anului''. Discul include single-urile ''Ready or Not'' şi ''Killing Me Softly'' şi s-a vândut în peste 22 de milioane de exemplare în lumea întreagă. A fost cel de-al doilea album al trupei după ''Blunted on Reality'' (1994), dar şi ultimul. Hill a înregistrat albumul ''The Miseducation of Lauryn Hill'' (1998), care a câştigat cinci premii Grammy, în timp ce Jean şi Michel au avut la rândul lor succese în carierele solo, notează Agerpres. 

Trupa s-a reunit pentru o scurtă perioadă în 2005 pentru a înregistra single-ul ''Take It Easy''. Nu a fost confirmat încă dacă trupa va cânta şi compoziţii noi în viitorul turneu. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel