Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina unei familii din Marea Britanie

Data publicării:
Tom Cruise, foto facebook
Descriere foto: Tom Cruise, foto facebook

Actorul american Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina spaţioasă a unei familii din Warwickshire (Marea Britanie), într-o scenă care face parte din noul film al francizei de acţiune "Misiune Imposibilă".

Superstarul hollywoodian, în vârstă de 59 de ani, a folosit proprietatea lui Alison Webb pentru a filma una dintre scene, după ce proprietara locaţiei a fost înştiinţată că o celebritate - al cărei nume nu i-a fost comunicat - va ateriza aici având în vedere că aerodromul din Coventry este închis temporar.

Drept mulţumire, Tom Cruise le-a permis fiilor lui Webb să facă o tură cu elicopterul, după ce actorul a făcut numeroase poze cu familia britanică, notează Agerpres. 

În declaraţii acordate postului BBC, Alison Webb a precizat că i s-a părut "cool" ca fiii ei să poată asista la aterizarea elicopterului în grădina familiei, o experienţă pe care a calificat-o drept "suprarealistă".

După ce a ieşit din elicopter, popularul actor "s-a apropiat de copii pentru a vorbi cu ei; ne-a salutat cu mâna şi ne-a mulţumit", a spus doamna Webb.

Mass-media britanice au dezvăluit de asemenea că Tom Cruise a luat masa într-un restaurant indian din oraşul Birmingham, unde a mâncat pui Tikka Massala şi a lăsat un bacşiş de 60 de lire (70 euro/82 de dolari) angajaţilor localului.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel