„The Trial of the Chicago 7” şi Chadwick Boseman, printre câştigătorii SAG Awards 2021

Data publicării:
The Trial of the Chicago 7, captura foto Youtube, sursa Netflix
Descriere foto: The Trial of the Chicago 7, captura foto Youtube, sursa Netflix

Drama judiciară ''The Trial of the Chicago 7'' şi filmul de epocă despre lumea jazzului ''Ma Rainey's Black Bottom'' au fost marii câştigători ai premiilor Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild -SAG), decernate duminică, care recompensează cele mai valoroase performanţe în film şi televiziune şi este una dintre cele mai importante ceremonii dinaintea Oscarurilor.

''The Trial of the Chicago 7'', peliculă a cărei acţiune este plasată în 1968, în timpul unui protest împotriva războiului din Vietnam, a fost recompensată pentru ''cea mai bună distribuţie'', din care fac parte, printre alţii: Sacha Baron Cohen, Eddie Redmayne, Frank Langella şi Mark Rylance.


Langella a spus că meritul acestei victorii i se datorează scenaristului şi regizorului Aaron Sorkin, a cărui ''voce este sufletul filmului''.

 

Toţi cei patru actori câştigători ai categoriilor dedicate cinematografiei sunt persoane de culoare, o premieră în istoria de 27 de ani a premiilor Sindicatului Actorilor Americani.

 

Chadwick Boseman, care a decedat de cancer anul trecut la vârsta de 43 de ani, a fost premiat postum pentru ultimul său rol, un trompetist ambiţios din anii 1930, în ''Ma Rainey's Black Bottom''. După trofeul obţinut duminică în cadrul galei SAG, devine favorit în cursa pentru Oscaruri, care vor fi decernate pe 25 aprilie.

 

Simone Ledward, văduva actorului, a acceptat premiul în numele lui Boseman, rostind o frază pe care obişnuia să o spună chiar actorul: ''Dacă ţi se pare că lumea este în dezechilibru, fii asemenea unui cruciat care împinge cu putere balansoarul minţii''.

 

Viola Davis a fost desemnată cea mai bună actriţă pentru rolul unei cântăreţe de jazz în ''Ma Rainey's Black Bottom'', devansându-le pe Frances McDormand (''Nomadland'') şi Carey Mulligan (''Promising Young Woman''), considerate favorite.


Trofeele SAG, atribuite de membrii sindicatului actorilor, sunt urmărite cu atenţie întrucât actorii formează cel mai mare grup de votanţi din Academia Americană a Artelor şi Ştiinţelor Filmului, organizatoarea premiilor Oscar.

 

Premiile SAG obţinute de ''The Trial of the Chicago 7'' au sporit şansele peliculei de a fi desemnată cel mai bun film al anului de Academia Americană de Film, în timp ce ''Nomadland'', un film despre dramele provocate de criza economică, a obţinut multe dintre distincţiile acordate înaintea Oscarurilor.

 

În contextul pandemiei de coronavirus, ceremonia SAG de anul acesta a fost redusă de la tradiţionalul dineu de gală, la o prezentare cu durata de o oră, desfăşurată de la distanţă şi presărată cu glume despre cum îşi petrec timpul liber actorii în perioada lockdown-ului sau poveşti de la începutul carierelor.

 

Helen Mirren a istorisit despre o întâlnire apropiată cu un urs în timpul pandemiei, Sterling K. Brown şi-a arătat abilităţile de jongler, iar Jimmy Fallon a cântat la muzicuţă.

 

''Minari'', o poveste în limba coreeană despre o familie de imigranţi care se stabileşte în anii 1980 în Arkansas, i-a adus veteranei actriţe sud-coreene Youn Yuh-jung premiul pentru cea mai bun rol secundar graţie interpretării unei bunici arţăgoase.
''Sunt foarte mulţumită şi fericită'', a spus Youn, de 73 de ani.

 

Actorul britanic Daniel Kaluuya a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea activistului Fred Hampton, membru al mişcării Black Panther, în pelicula ''Judas and the Black Messiah''.

 

Premiile SAG au recompensat totodată şi producţii de televiziune, actorii din distribuţia serialelor ''Schitt's Creek'' şi ''The Crown'' fiind recompensaţi cu cele mai importante distincţii pentru comedie, respectiv serial dramatic.

 

Mulţi dintre câştigătorii şi nominalizaţii SAG sunt de asemenea în cursa pentru premiile Academiei Britanice de Film şi Televiziune (BAFTA), care vor fi decernate săptămâna viitoare, şi Independent Spirit Awards, acordate pe 22 aprilie.

 

Lisa câştigătorilor în cadrul principalelor categorii ale premiilor SAG 2021:

 

Cea mai bună distribuţie a unui film: ''The Trial of the Chicago 7''

 

Cea mai bună distribuţie a unui serial dramatic: ''The Crown''

 

Cea mai bună distribuţie a unui serial de comedie: ''Schitt's Creek''

 

Cel mai bun actor într-un film: Chadwick Boseman (''Ma Rainey's Black Bottom'')

 

Cea mai bună actriţă într-un film: Viola Davis (''Ma Rainey's Black Bottom'')

 

Cea mai bună actriţă în rol secundar, film: Youn Yuh-jung (''Minari'')

 

Cel mai bun actor în rol secundar, film: Daniel Kaluuya (''Judas and the Black Messiah'')

 

Cea mai bună actriţă, serial dramatic: Gillian Anderson (''The Crown'')

 

Cel mai bun actor, serial dramatic: Jason Bateman (''Ozark'')

 

Cea mai bună actriţă, serial de comedie: Catherine O'Hara (''Schitt's Creek'')

 

Cel mai bun actor, serial de comedie: Jason Sudeikis (''Ted Lasso'')

 

Cea mai bună actriţă, serial TV în format limitat: Anya Taylor-Joy (''The Queen's Gambit'')

 

Cel mai bun actor, serial TV în format limitat: Mark Ruffalo (''I Know This Much Is True'').



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel