”Sunt foarte multe concursuri”. Laura Stone, despre lipsa oportunităților din România: Nu le dau mai mult decât o coroniță

Data publicării:
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik
EXCLUSIV
Descriere foto: FOTO cu rol ilustrativ: Freepik

Laura Stone, impresar, a vorbit despre principalul scop pe care l-a avut în vedere la concursurile de frumusețe unde participă copiii pe care îi impresariează.

Laura Stone, prima câștigătoare a unui concurs de frumusețe din România, care în prezent este un impresar cunoscut la nivel internațional, a fost prezentă în cadrul emisiunii Mi-Th Influencer de la Spectacola, unde a vorbit atât despre calitățile pe care trebuie să șe aibă un impresar ideal, dar și cum a găsit o ”direcție” de a prezenta copiii în concursurile de frumusețe. Alături de Laura Stone s-a aflat și Ingrid Talchiu, model și câștigătoarea premiului IFG Miss Best Face și Marele Premiu ”Regina din Roma”.

”Ai găsit o nișă în care te ocupi de copii, cu condiția ca ei să primească deja un contract de muncă, ceea ce de obicei nu se întâmplă. Tu te duci și aduni titluri și te întorci acasă cu ele, cu coronița pe cap și aștepți următorul an. Ei bine, tu fiind Miss, tu știi ce înseamnă, că trebuie cu titlul să acoperi un an, și ai găsit o direcție de a lua copiii și de a-i trimite în zone unde miza este reală, este mare, este importantă. Nu oricine poate reuși, dar odată ce ai acoperit și ai câștigat acest premiu tu trebuie să îi faci față timp de un an de zile”, a spus Thea Haimovitz.

”Asta este exact ceea ce i-am explicat lui Ingrid, pentru că eu am luat această hotărâre împreună cu Riccardo Gubiani, și am acceptat să îi fiu alături în aceste concursuri, pentru că știam cine este Riccardo. El a deschis, imediat după Revoluție, prima agenție de modele în România. Foarte multe dintre modelele de la noi au plecat prin Riccardo afară, inclusiv Rita Mureșan.

Riccard Gubiani este organizatorul concursul IFG - International Fashion Gala - și am luat o hotărâre, căci știam cu cine merg mai departe, știam cu cine lucrez, știam cât este de profesionist. Și atunci am spus: Eu intru și pot să merg mai departe, doar dacă putem să le oferim ceva concret. Măcar unuia dintre câștigători. Trebuie să facem ceva, pentru că mergem în foarte multe concursuri de miss.

În România sunt foarte multe concursuri. Sunt persoane care duc copiii la Dubai, la Milano, la Roma, la Paris. Dar nu le dau mai mult decât o coroniță și o fașă (n.r. banda pe care scrie Miss ...) Am fost și eu în juriu la concursurile din România, dar nu am văzut nimic care să se concretizeze, măcar pentru unul dintre acei copii. Au doar o experiență de concurs, ceea ce este foarte important, pentru că trebuie să ai foarte multe concursuri la activ ca să poți să ajungi mai departe. Am spus: Măcar un singur copil din 30-50-100 de copii trebuie să aibă (n.r. de contract după câștigarea concursului), or în România nu am văzut niciunul care să aibă o astfel de oportunitate”, a mai spus Laura Stone.

Ingrid Talchiu și calea modellingului

Ingrid Talchiu, model și și câștigătoarea premiului IFG Miss Best Face și Marele Premiu ”Regina din Roma”, are 14 ani și dansează de la vârsta de 4 ani  și jumătate, iar când era micuță a cochetat și cu cântatul, în casă.

”Nu am reușit să mă dezvolt, pentru că mereu m-am axat pe partea aceasta de sport (n.r. dans), profesional”, a spus Ingrid. Întrebată cum a ajuns să devină model, adolescenta a subliniat că ”practicând dans, mereu mă uitam la filme, la modelele care călătoresc și la viața lor și fiind copil m-a atras să văd coronițe și rochii de prințesă, ca pe orice fetiță. Făcând dans nu am avut niciodată ocazia să mă aproprii, deoarece mereu eram la concursuri, la campionate și era foarte greu, mai ales fiind și copil, având și școală. la un moment din cauza unei probleme de sănătate a trebuit să iau o pauză (n.r. de la dans) și am zis că poate să fie și asta o nouă ușă”, a mărturisit Ingrid Talchiu.

Mai multe în video:

 

 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Sonia Baciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel