Stilul vestimentar caracteristic femeii Berbec. Astrolog Daniela Simulescu: „Au o doză ludică în înfățișare”/ EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto:captură YouTube/ Spectacola
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursa foto:captură YouTube/ Spectacola

Daniela Simulescu, astrolog DC News și Astrosens a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, care este stilul vestimentar caracteristic femeii ”Berbec” sau celor cu ascendent în Berbec. 

Chiar dacă nu toate reprezentantele sexului frumos țin seama de zodiac sau de previziunile astrale, pare-se că în funcție de semnul zodiacal sub care s-a născut, fiecare femeie are o serie de trăsături specifice acestuia. Este dovedit faptul că trăsăturile despre care vorbesc nu se manifestă numai la nivel de personalitate, ci și la nivel de vestimentație. Simțul estetic este diferit în funcție de zodie, de aceea nu ar trebui să ne surprindă faptul că unele persoane fac alegeri vestimentare mai inspirate decât altele.

Daniela Simulescu, redactor-șef Astrosens, astrolog DC News, a fost invitata Rominei Băluță, în cadrul noi ediții a emisiunii „Ținuta la control”, acolo unde a dezvăluit care este stilul vestimentar definitoriu al femeilor ”Berbec”. Explicațiile Danielei Simulescu se referă atât la nativele din zodia Berbec, cât și la femeile care au ascendentul în zodia Berbec. 

Stilul vestimentar caracteristic femeii Berbec

Aflată sub un semn de foc, femeia ”Berbec” este atrasă cel mai adesea de culorile puternice din aria cromatică a roșului. Totodată, acestea optează pentru ținute cât mai sport, dar se pot îmbrăca și foarte provocator, precum Marilyn Monroe. 

„Pentru doamnele și domnișoarele care au acest marcaj, adică aveți Soarele, aveți ascendentul sau chiar Venus în Berbec, ele îmbină foarte ușor partea sportivă. De cele mai multe ori le vezi în trening, de fiecare dată au și o pereche de adidași pregătiți, dar se pot îmbrăca și foarte provocator. Vi-o aduc aminte pe Marilyn Monroe. Ea era zodia Gemeni, dar avea Venus în Berbec și se purta cu ruj roșu. La cei care au foarte mult Berbec, îi reprezintă culoarea roșu. Trebuie să aibă neapărat ceva roșu pe ele fie că este vorba de machiaj, haine, păr. Au o doză ludică în înfățișare. Pot fi și foarte copilăroase, dar în același timp, pot fi și ca Marilyn Monroe, adică foarte senzuale, îndrăznețe, foarte curajoase. Cum adăuga ea o bluză ș cu o fustă, destul de senzuală, dar și foarte copilăroasă. Tocmai de aceea, femeile care au mult Berbec în hartă au nevoie și de partea asta îndrăzneață, sexy, focoasă, dar au nevoie și de partea asta foarte sportivă, pentru că au nevoie să se miște, să se joace și să experimenteze foarte mult. Ele îmbină foarte mult aceste părți. ”, ne-a dezvăluit, astrologul Daniela Simulescu. 

Daniela Simulescu: ”Vara aceasta există toate șansele posibile să vă recuperați puterea interioară”

Daniela Simulescu ne-a mărturisit că anul 2023 este foarte important în ceea ce privește partea de frumusețe și feminitate. 

”Există câte o influență pentru fiecare dintre noi și nu neapărat doar legat de zodie, dar de acolo pornim de fiecare dată. 2023 este foarte important în ceea ce privește partea asta de frumusețe, de feminitate, de plăcere, de descoperire fizică. Și spun asta pentru că, în vară, Venus, planeta feminității, va retrograda și va retrograda în semnul Leului. Leul are legătură cu creativitatea, cu expansiunea, cu nevoia de a ne afișa, de a căuta like-uri, feedback, aplauze și validare, de fiecare dată. Când Venus retrogradează, de obicei, femeile se reinventează, indiferent de vârsta pe care o au, se trezesc, au un soi de trezire, ori că sunt singure, ori că sunt într-o relație, ele vor să se machieze altfel, să se coafeze altfel. O să vedem femei care se vopsesc pentru prima dată, deși spuneau că nu o vor face.

Chiar am avut discuții cu asemenea persoane, care s-au vopsit, pentru prima dată, la 40 sau 50 de ani, doar pentru că simțeau, în sfârșit, că sunt femei. Și asta pentru că trecuse viața, se căsătoriseră, aveau copii și uitaseră, pur și simplu, că sunt femei. Dintr-o dată vor să slăbească, să își schimbe garderoba, strică toate conturile, pentru că Venus retrogradează în semnul Leului, motiv pentru care avem nevoie de un brand personal și, întotdeauna, cel puțin pentru noi, femeile, totul pornește de la fizic, după care, țin să spun că Venus se întâlnește cu Lilith. Multă lume o știe pe Lilith drept Luna neagră. Lilith este un punct în astrologie, care are legătura cu independența, cu rebeliunea. Femeile care au un Lilith foarte puternic în hartă sunt foarte senzuale, foarte atractive, foarte magnetice și nu se îmbracă așa cum vrea societatea. Când Venus, partea de feminitate și plăcere, se întâlnește cu Lilith, femeile vor fi foarte bine și pe plan fizic. Conjuncția Lilith în Leu vorbește despre narcisism. Unii îl au exagerat, iar unii nu îl au deloc. Vara aceasta este menită să ne accesăm puțin acea fărâmă de narcisism, care este foarte sănătoasă în viețile fiecăruia. Vara aceasta există toate șansele posibile să vă recuperați puterea interioară, dar o să aveți și acea plăcere de a vă juca cu propria ființă, de a vă aranja, de a vă coafa, de a vă machia”, ne-a spus mai spus Daniela Simulescu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel