Știai care este cel mai dietetic mic? Mihaela Bilic, despre cum să alegem și să gătim mititeii delicioși

Data publicării:
Sursa: Mihaela Bilic, Facebook
Descriere foto: Sursa: Mihaela Bilic, Facebook

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a detaliat care este diferența dintre micii buni și cei care sunt încărcați de grăsime. Aceasta ne-a făcut o invitație la masă, indicând și care ar fi porția corectă de mici.

Pentru că în curând vine Paștele, ne pregătim pentru concediu și ne bucurăm de delicii culinare, este esențial să fim atenți la calitatea alimentelor pe care le consumăm.

"Să aprindem grătarele!!" a exclamat Mihaela Bilic.

"Astă seară pe Frecvența gustului dăm startul pentru vacanță! Din acest weekend până la Paște ne așteaptă pregătiri, cumpărături, grătare și multă mâncare. Vă invit să facem împreună planuri de meniu, vreau să știu unde și cum o să petreceți aceste sărbători. Cu vremea am rezolvat, haideți să vedem ce punem în farfurie, cum le combinăm și în ce ordine le mâncăm, ca să ne bucurăm de toate bunătățile. Ospățul începe la ora 18:15 la Europa FM și vă poftesc să profitați!", ne-a invitat nutriționista.

Ce mici sunt considerați "buni"?

Mihaela Bilic a explicat că aceștia ar trebui să îndeplinească anumite criterii pentru a fi considerați sănătoși: "Să nu aibă gust puternic de usturoi, să fie cu puțină grăsime și bicarbonat, să nu cadă greu la digestie, să nu dea arsuri și nici să nu-ți rămână pe gât un gust de mici persistent". Prin urmare, este important să fim atenți la consistența și la gustul micilor.

În ceea ce privește micii care sunt încărcați de grăsime, Bilic subliniază că un semn distinctiv poate fi observat chiar în timpul procesului de gătit: "Dacă scad prea tare ca volum, adică «se topesc», nu e semn bun".

În ceea ce privește aportul caloric, nutriționistul menționează că acesta poate varia între 220 și 260 de calorii la 100 de grame, iar micii de porc sunt considerați mai sănătoși din punct de vedere caloric.

Cu toate acestea, Mihaela Bilic subliniază importanța echilibrului și a moderării în consum, indicând că "porția corectă variază între 2 și 6 bucăți... fiecare după cât îl ține cureaua!"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Deaconescu | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel