Ștefan Stan se face scriitor. Care va fi prima carte publicată de cântăreț

Data actualizării: | Data publicării:

Ștefan Stan, hotărât să scrie o carte despre viața lui

Sunt înconjurați de mii de fani, au susținut concerte și apar în continuare la emisiuni tv. Însă, perioada pandemiei a făcut ca unii dintre ei să își schimbe profesia și să se axeze pe alt domeniu. 

”Și când mă gândesc ce vremuri vin, mi-aș dori să trăiesc în Mozambic, așa cel puțin nu mai sper într-o țară uitată și vremuri prospere”, a scris Ștefan Stan pe contul lui de instagram

Dacă în copilărie de visa un  vidanjor, astăzi Ștefan Stan s-a hotărât și va deveni scriitor. Acesta a postat câteva mesaje pe contul lui de instagram, și a anunțat că vremurile pe care le trăiește sunt haotice și foarte grele, motiv pentru care va scrie o carte. 

”Cred că ar fi foarte interesant să scriu o carte. Am câteva experiențe plăcute, și, ce-i drept, și unele neplăcute, dar toate m-au făcut să devin cine sunt astăzi. Am întâlnit foarte mulți oameni de-a lungul timpului, unii, oameni adevărați, fac acum parte din viața mea, alții au fost doar trecători în povestea mea. Chiar așa simplu aș numi-o, ”Povestea mea”, a scris Ștefan Stan pe contul lui de instagram.

Vedeta, însă, nu știe cu exactitate cum se va numi cartea scrisă de el, pentru început acesta a scris că primul titlu care îi vine în minte este ”Povestea mea”. Acesta își întreabă fanii dacă este un titlu bun sau nu. 

 

Reamintim că Ștefan Stan formează o relație cu Simona.  Cei doi se iubesc cu adevărat și au împreună un copil, mai exact o fețiă, care a fost adusă pe lume acum câteva zile. 

Povestea celor doi îndrăgostiți este una foarte impresionantă. După o poveste de iubire cu Andreea Mantea, Ștefan Stan declară că Simona este o femeie deosebită, și că practic este femeia pe care el a visat-o dintodeauna. 

”Simona este iubita mea și  mama  copiilor mei. O iubesc și o apreciez pentru ceea ce este”, a spus Ștefan Stan, potrivit emisiunii ”Teo Show”, difuzată pe Kanald. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel