Ștefan Bănică, dezvăluiri emoționante despre tatăl său: „Am înțeles atunci cum merg lucrurile când vrei să pui cărămidă peste cărămidă”

Data publicării:
Stefan Banica Junior, foto Instagram
Descriere foto: Stefan Banica Junior, foto Instagram

Ștefan Bănică Junior a rememorat câteva momente din adolescență, când tatăl său, marele actor Ștefan Bănică, îi șlefuia viziunea asupra vieții.

Duminică, 4 aprilie, la „Rețeaua de idoli” este invitat unul dintre cei mai iubiți artiști: Ștefan Bănică Jr. Celebrul cântăreț și actor, oaspetele Irinei Păcurariu a oferit una dintre cele mai emoționante confesiuni: a vorbit cu sinceritate despre avantajele și dezavantajele celebrității și chiar a încercat, în exclusivitate, să lămurească zvonurile din viața sa.

E suficient să spunem „Concert de Crăciun” și gândul ne poartă spre un artist care a făcut o tradiție din aceste spectacole: Ștefan Bănică. Invitatul Irinei Păcurariu de duminică, de la ora 18:00, la TVR 2, este o vedetă, dar și un familist convins. Ștefan Bănică se emoționează de fiecare dată când vorbește despre părinți, în special despre tatăl său, regretatul Ștefan Bănică Senior, unul din cei mai mari actori ai comediei românești.

„Lecțiile de viață primite de la tata și-au pus amprenta pe modul meu de a gândi. De exemplu, puști fiind i-am spus „Tată, am fost la un film și nu mi-a plăcut actorul din rolul principal. Mi s-a părut că e slab”. Era un film românesc . Tata tace. apoi spune: „Ai fost la film… ai plătit bilet?” „Nu, am intrat că a zis cineva că sunt băiatul lui Ștefan Bănică!” . „Deci nu ai plătit biletul. Atunci să nu îți mai dai cu părerea despre cineva care a făcut ceva. Tu ce ai făcut? Nu ai făcut nimic. Când o să plătești bilet, să îți dai cu o părerea. Când o să faci ceva, să îți dai cu părerea.”  Au trecut anii și am făcut „Liceenii”. Am vorbit din nou cu tata. „Auzi, rămân la aceeași părere, dar acum ai dreptul să vorbești”, mi-a spus el. Am înțeles atunci cum merg lucrurile când vrei să pui cărămidă peste cărămidă și să faci o construcție. O clădire nu începe cu etajul întâi, începe cu parterul”, a povestit actorul la „Rețeaua de idoli”.

Ștefan Bănică Jr. a făcut senzație încă din tinerețe atât pe plan muzical, cât și pe plan actoricesc. Fiecare apariție este apreciată, fie că este vorba de muzică, teatru sau televiziune.
În 2009, Ștefan Bănică Jr. a cântat alături de celebra soprana Angela Gheorghiu, un simbol în muzică, în Hyde Park, Londra, la Balul BBC, unde au interpretat „Numele tau", o melodie proprie. 

„Vă invit să descoperiți un artist foarte bun din România, Ștefan Bănică”, a spus Angela Gheorghiu pe scenă, în fața a peste 30.000 de spectatori.

„Îi mulțumesc Angelei Ghiorghiu pentru materialul acesta, pe care eu nu la văzut până acum. Adrian Enescu ne-a ajutat cu orchestrația. El ne-a trimis partituri, eu nu știu notele, sunt autodidact. Dar am compus cântecul, muzica, versurile… Vă dați seama, orchestra… cred că erau 100 de oameni…”, a mai spus Ștefan Bănică Jr.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel