Starea de sănătate a pacienţilor transferaţi de la Institutul 'Matei Balş': Doi intubaţi, alţi doi în stare gravă

Data publicării:
Incendiu Matei Balș, sursa Agerpres
Descriere foto: Incendiu Matei Balș, sursa Agerpres

Doi pacienţi care au fost transferaţi după incendiul de la Institutul "Matei Balş" în alte unităţi sanitare sunt intubaţi şi alţi doi în stare gravă, conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit ministerului, situaţia pacienţilor transferaţi de la "Matei Balş" este următoarea:

Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" Bucureşti: 11 pacienţi - stare stabilă, staţionară;

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: 4 pacienţi - 2 în stare generală bună, urmează să fie externaţi în zilele următoare; unul în stare generală mediocră, stabil în prezent; unul în stare gravă (ATI), stabil în prezent;

Spitalul Universitar de Urgenţă "Elias": 6 pacienţi - stare stabilă, staţionară;

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş": 6 pacienţi - unul în stare gravă (ATI), cinci în stare stabilă, staţionară;

Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon": 3 pacienţi în stare stabilă, staţionară (ATI);

Spitalul Militar Central: 4 pacienţi - unul în stare stabilă, internat în secţia ATI; unul intubat, instabil (ATI), doi în stare stabilă;

Spitalul "Witting": 3 pacienţi - stare stabilă, staţionară;

Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta": 4 pacienţi - 2 în stare stabilă, evoluţie staţionară; 2 în secţia ATI, unul - ameliorare clinică uşoară, iar celălalt cu evoluţie spre agravare;

Spitalul MAI "Dimitrie Gerota": 1 pacient intubat (ATI), stare staţionară;

Spitalul de Urgenţă Floreasca: 3 pacienţi în stare stabilă, 3 externaţi în 30 ianuarie;

Spitalul Monza: 3 pacienţi - stare stabilă, staţionară.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel