Sore, confesiuni durerose din copilărie: "Am simțit că mi s-a năruit un vis"

Data actualizării: | Data publicării:
Sore, instagram
Descriere foto: Sore, instagram

Sore a vorbit despre un moment dureros care i-a marcat copilăria și prin care nu vrea să treacă și fiica ei.

Sora este una dintre cele mai apreciate și talentate artiste de la noi. Vedeta se poate considera o femeie fericită și împlinită. Pe lângă cariera de succes, Sore se mândrește și cu frumoasa familie pe care o are.

Sore, amintiri dureroase din copilărie

Sărbătorile care se apropie cu pași repezi i-au adus artistei aminte de perioada copilăriei. Nu totul a fost lapte și miere în copilăria ei, astfel încât Sore a povestit un moment neplăcut din copilărie, care a marcat-o. Artista le-a povestit fanilor cum a aflat că nu există Moș Crăciun și cât de mult a afectat-o acest lucru. De asemenea, Sore a menționat faptul că nu vrea ca fiica ei să treacă prin aceeași traumă.

”Aș vrea să vă povestesc o întâmplare pe care n-am uitat-o și care mi-a marcat copilăria. Și anume, îmi doream o chitară, eram în decembrie, așa că îi scrisesem scrisoarea lui Moș Crăciun. Și într-o zi, nu cu mult înainte de 24 decembrie, sună telefonul fix. Și domnul de pe cealaltă parte a linii telefonice mi-a zis: ”Alo, bună ziua, doamna Mihalache? Și eu am zis că da. Atunci el a spus că sună în legătură cu chitara pentru cea mică. În momentul acela am simțit că mi s-a năruit un vis, adică ce, sună cineva de la Polul Nord în legătură cu chitara mea? Aia a fost ziua în care magia lui Moș Crăciun mi s-a năruit, eu acum îmi doresc ca această magie să dureze foarte mult timp pentru Erin”, a povestit Sore pe rețelele de socializare.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel