Smiley a lansat ''Locul sfinţeşte omul'', primul episod din serialul ''Mai mult de-o viaţă''

Data publicării:
Smiley și DOC, sursa foto Instagram
Descriere foto: Smiley și DOC, sursa foto Instagram

Smiley a lansat joi, pe canalul său de YouTube, "Locul sfinţeşte omul", primul episod din serialul muzical "Mai mult de-o viaţă".

Primul episod, construit ca un scurtmetraj, este un feat între Smiley şi prietenul său DOC.


"Povestea mea a început la Piteşti şi mereu voi spune asta, indiferent pe unde mă vor purta paşii. Este locul care mă ştie pe mine, care îmi ştie povestea şi care nu mă lasă să uit de unde am plecat. 'Locul sfinţeşte omul' vorbeşte despre amprenta pe care o lasă locul şi oamenii din copilărie în fiecare dintre noi, acea magie comună care face ca noi să rămânem conectaţi peste timp chiar dacă am crescut, ne-am schimbat şi am plecat pe unde ne-a purtat viaţa. Locul în care ne naştem şi creştem, prieteniile pe care le legăm în copilărie, sentimentele care se nasc atunci, dar cărora abia mai târziu ştim să le dăm nume, ne scriu şi ne construiesc pe noi ca oameni mari. Cred că relaţiile din copilărie pot călători şi rezista mai mult de-o viaţă, iar felul în care se transformă ele depinde de fiecare în parte", povesteşte Smiley despre primul episod din serialul său muzical.

Potrivit descrierii videoclipului, "Locul sfinţeşte omul" este începutul poveştii de prietenie şi iubire dintre doi băieţi şi o fată, care şi-au trăit copilăria într-o Românie de acum 30 de ani, într-un cartier de blocuri, dintr-un oraş oarecare, înfrumuseţat de inocenţa, pasiunile, peripeţiile şi compatibilitatea dintre ei. Povestea de prietenie a celor trei copii este văzută acum prin ochii lor ca oameni mari care îşi retrăiesc începuturile vieţii şi ale relaţiei şi conştientizează importanţa locului şi a rădăcinilor trecutului pe care nu le poate şterge niciun parcurs ulterior, oricât de dramatic ar fi.

"Mă întâlnesc des prin studio cu Andrei, de cele mai multe ori nu pentru a ne scrie nouă piese. Când am creionat 'Locul sfinţeşte omul', am ştiut că va fi ceva special. Iniţial nu era vorba de mine pe piesă, dar nu am rezistat şi m-am cerut pe ea. Şeriful a percutat instant şi iată!", a declarat DOC despre cea mai recentă colaborare cu Smiley.

"Locul sfinţeşte omul", prima dintr-o serie de cinci piese care stau la baza serialului muzical "Mai mult de-o viaţă", este coproducţie HaHaHa Production şi Cat Music, are versurile compuse de Dorian Micu, Vlad Munteanu (DOC), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), muzica semnată de Dorian Micu, Vlad Munteanu (DOC), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Chopsticks, Roland Kiss. Producţia este realizată de Chopsticks, notează Agerpres. 

Scenariul este scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, muzica este compusă, produsă şi înregistrată în studiourile HaHaHa Production.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel