Simona Pătruleasa, probleme din cauza frumuseții: „Mi s-a întâmplat să fiu victima prejudecăților”

Data publicării:
Simona Pătruleasa, foto Instagram
Descriere foto: Simona Pătruleasa, foto Instagram

Simona Pătruleasa a fost victima prejudecăților din cauza frumuseții.

Simona Pătruleasa este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. La începutul carierei în televiziune, vedeta s-a lovit de prejudecățile oamenilor din jur, legate de calitățile ei fizice. Deși toată lumea o admiră pentru felul în care arată, prezentatoarea Tv spune că nu se consideră o femeie atât de frumoasă precum o percep ceilalți și crede că altele sunt calitățile care ar trebui admirate. 

 

„Mi s-a întâmplat să fiu victima prejudecăților în trecut, când aveam 30 de ani și am pășit în lumea asta a televiziunii, însă în ultima vreme nu, sau poate nu mai pun eu așa mult preț pe acest lucru. Eu nu m-am considerat niciodată atât de frumoasă sau că aspectul fizic mi-a deschis niște uși. Dar în lumea televiziunii contează și cum arăți. Nu m-am considerat însă „ruptă din soare. În țara noastră sunt foarte multe femei frumoase. Nu cred că mi s-a deschis acest drum datorită frumuseții.

Când am intrat în televiziune, m-am dus la casting, am dat niște probe și, din câteva mii de oameni, am rămas șapte. E adevărat că, atunci când am venit la Kanal D, aveam experiența Știrilor, eram deja cunoscută și am fost aleasă să vin, oamenii au avut încredere în mine pentru că eram dedicată carierei mele, foarte serioasă în profesia mea. Cred că au fost mai mulți factori care au contribuit la construirea carierei mele, categoric nu frumusețea a fost acel factor hotărâtor. Aspectul fizic poate, cel mult, să atragă atenția la început, dar după aceea trebuie să dovedești în permanență că ești foarte bun în ceea ce faci”, a declarat vedeta pentru VIVA. 

Cum se menține în formă Simona Pătruleasa

Într-un interviu pentru Spectacola, Simona Pătruleasa a vorbit despre stilul de viață pe care îl are și despre cum are grijă de silueta ei. 

„La 47 de ani nu mai este atât de ușor să arați bine. Trebuie să fiu mult mai atenta la alimentație, să renunț la dulciuri și să fac mai mult sport.
  Am ținut de 2 ori diete stricte pentru o perioada scurta de timp. A funcționat, dar pe termen lung am ales disciplina și echilibrul. Niciodată nu am avut kilograme în exces, cu excepția perioadei când am fost însărcinată, atunci am luat 12 kilograme în plus. Însă am reușit, într-un timp foarte scurt, să revin la silueta și la kilogramele pe care mi le doream”, a declarat Simona Pătruleasa pentru Spectacola.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel