Simona Gherghe, dezvăluiri INEDITE despre ziua care i-a schimbat viața: ”Acum fix 20 de ani! Restul e istorie. Istoria a jumătate din viaţa mea"

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Simona Gherghe, facebook
Descriere foto: Sursa foto: Simona Gherghe, facebook

Simona Gherghe a vorbit despre ziua în care viața ei s-a schimbat radical. 

Simona Gherghe este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune din România. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Recent, prezentatoarea TV le-a vorbit internauților despre ziua care i-a schimbat viața. 

"9 aprilie 2002. Am ajuns la Bucureşti, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu ştiam oraşul, căci ultima vizită aici fusese în decembrie 1989. Nu-mi amintesc dacă aveam emoţii, ştiu că mi-era somn. Am luat un taxi din gară, spre Băneasa. Ne-a plimbat mult, s-a prins că nu suntem de-ai locului, aşa că şoferul chiar s-a oferit s-o facă pe ghidul. Am ajuns în redacţia ştirilor, în mijlocul unui breaking news. Toată lumea era agitată, se vorbea mult, se gesticula, aveam senzaţia că toţi aleargă din montaj în redacţie.

Simona Gherghe: "Cred că nici n-am îndrăznit să respir"

Nu mai ştiu cine m-a preluat, cert e că am fost aşezată pe un scaun, în regie. Practic în inima transmisiunii. Pe monitoare, Sandra Stoicescu şi Radu Coşarca. Iar eu, la câţiva metri de ei. Cred că nici n-am îndrăznit să respir. Erau funeraliile Reginei Elisabeth (The Queen Mother). După ediţia specială, urma proba mea, în platoul Observatorului. Fusesem chemată de la Iaşi, unde eram corespondentul ştirilor, iar cei din redacţia de la Bucureşti căutau un prezentator-reporter. Aveam un sacou care stătea pe mine ca pe gard. I-am spune, acum, oversized… cert e că atunci nu era ce trebuia “pe sticlă”.

Sandra m-a luat de mână şi m-a dus în garderoba ei. Aşa am ajuns să dau proba în sacoul ei roşu, de care mulţi ani am pomenit. Câteva ore mai târziu, în aceeaşi redacţie, de la biroul Sandrei, căutam o chirie, undeva în Nord. De parcă aş fi ştiut cartierele… Tata mă aştepta vis-a-vis de Antenă, era pe vremuri o cofetărie. Să fi stat acolo vreo 12 ore. La capătul lor, eram angajata Observatorului. Ziua aceea avea să-mi schimbe viaţa.

Pe 15 aprilie 2002, am prezentat primul meu jurnal de ştiri, în direct, la Antena 1. Acum fix 20 de ani! Restul e istorie. Istoria a jumătate din viaţa mea", a scris Simona Gherghe pe rețelele de socializare.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel