SENET, colaborare inedită cu Spike și Killa Fonic: „Jumătăți”

Data publicării:
SENET, colaborare inedită cu Spike și Killa Fonic: „Jumătăți”
Descriere foto: SENET, colaborare inedită cu Spike și Killa Fonic: „Jumătăți”

SENET își face debutul în peisajul muzical românesc cu „Jumătăți”, în colaborare cu două dintre cele mai importante nume din industrie, Spike și Killa Fonic.

„Jumătăți” vorbește despre iubire, dar nu este clasica piesă de dragoste, ci este o piesă dance cu Spike și Killa Fonic protagoniști, așa cum nu i-ai mai auzit până acum. Energia piesei păstrează elementele de urban care i-au consacrat pe cei doi artiști, iar compoziția dată de SENET oferă un vibe fresh proiectului.  

 

„Ne-am întâlnit prima dată la studio la ATOM când lucram la un proiect împreună, moment în care am realizat că avem același vibe și acceași viziune și așa a luat naștere SENET. La scurt timp, colaborarea cu Spike si Killa avea să se concretizeze într-o piesă în care dragostea este privită dintr-o altă perspectivă”, au declarat SENET.

 

Piesa „Jumătăți” a fost compusă de Spike, Killa Fonic, Alexandru Pelin și Vlad Lucan, textul a fost scris de Spike, Killa Fonic și Alexandru Pelin, iar de producție s-au ocupat SENET și Vlad Lucan.

 

„Tot proiectul mă sparge, de la piesă, clip, vibe, oameni, colaborare.. TOT. Abia așteptam să îl împărtășim și cu voi. Știu că este ceva neașteptat, atât din partea mea, cât și a lui Killa, dar cred că a ieșit pe măsura așteptărilor. Eu cu Killa avem chimia aia fină atunci când e vorba de muzică, iar băieții de la SENET sunt pe același vibe! Enjoy!”, a declarat Spike.

 

„Am fost invitat de Alex Pelin pe o piesa cu Spike anul trecut și nu pot decât sa mă bucur pentru invitație și pentru ce a iesit. Îmi place mult piesa și clipul este realmente un film, iar cu ocazia asta vreau sa îl felicit din nou pe  fratele meu Spike pentru cum a montat acest clip!”, ne-a spus Killa Fonic.


 

SENET este un duo de muzică electronică din România, format din Bogdan Daragiu și Radu Parvulescu. Daragiu este regizor și director de imagine bine cunoscut în peisajul muzical, iar Radu este producător de muzică. Duo-ul a decis să-și extindă orizonturile și să înceapă un nou proiect - SENET. Scopul lor constă în combinarea elementelor de muzică hip-hop cu pop și EDM



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel