Selly, declarații surprinzătoare: Pentru o bere aș da 20.000 euro acum, să am niște zile libere /video

Data publicării:
Sursa foto: captură video Youtube, Cancan
Descriere foto: Sursa foto: captură video Youtube, Cancan

Într-o discuție deschisă cu jurnaliștii, Selly a vorbit despre provocările vieții și despre percepția greșită a publicului cu privire la cheltuielile sale financiare.

"Costurile vieții au crescut. Eu am regretat că am spus la Denise Rifai că atunci cheltuiam 20.000 de euro, deși este realitatea cosmetizată de la vremea respectivă. Tot atât cred că este, habar nu am, nu țin contabilitatea. Regret că am spus-o, a sunat ca și cum mă laud cu asta, sau ca și cum aș arunca cu banii, când, sincer, chiar nu este cazul", a spus Selly pentru Cancan. 

Cu toate acestea, el a subliniat că banii nu sunt o prioritate pentru el și că prețuiește mai mult timpul petrecut alături de cei dragi. "Cea mai de preț chestie pentru mine ar fi să stau să am mai mult timp pentru mine, să petrec mai mult timp cu iubita mea, cu părinții mei și cu 2-3 prieteni", a recunoscut Selly.

Referindu-se la dorința sa de a avea zile libere și de a se bucura de momentele de relaxare, Selly a făcut o declarație surprinzătoare: "Pentru o bere aș da 20.000 euro acum, să am niște zile libere. Cheltuirea excesivă de bani este atunci când am o vacanță, pentru că am doar 3 zile să fac vacanța. Vreau să-mi fac cea mai tare vacanță cu putință. Nu fac rabat".

În final, Selly și-a exprimat regretul pentru modul în care anumite declarații ale sale au fost interpretate greșit, asigurând că nu intenționează să jignească pe nimeni. "Există luni când evident că nu cheltui atât, pentru că nu am când. Regret că am spus asta pentru că sunt oameni care au urmărit și care habar nu au și ar fi o insultă la adresa oamenilor care chiar muncesc. Ca idee, tot pe acolo cheltuiesc, poate puțin mai mult", a conchis acesta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Deaconescu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel