Schimbare MAJORĂ. Mihai Petre NU va mai juriza talentele. Cine îi ia locul

Data actualizării: | Data publicării:

Sezonul 11 aduce o schimbare în juriul show-ului ”Românii au talent” . Mihai Petre va fi înlocuit de o celebră actriță.

Sezonul 11 va fi plin de români talentați și dornici să fie pe scenă. Prima noutate a acestui sezon, de care telespectatorii vor avea parte, este o modificare în structura juriului. Dacă telespectatorii au fost obișnuiți să îi vadă la masa juraților pe Adi Moisescu, Andra, Florin Călinescu și Mihai Petre, în cel de-al unseprezecelea sezon, renumitul dansator și coregrav, nu va face parte din echipa juriului 

În locul lui, la masa juriului se alătură Alexandra Dinu, o actriță cu o experiență în arta spectacolului. La început de carieră impresiona telespectatorii prin prezența ei în emisiunea ProMotor, pe care o modera la Pro TV, iar în anul 2004, vedeta s-a mutat în Italia, și-a creionat un nume jucând în seriale și filme internaționale. De-a lungul carierei a jucat în 10 seriale de televiziune, alături de actori, precum Adrien Brody și Antonio Banderas, notează PRO TV.

Alexandra Dinu ne asigură că la masa juraților, va îmbina empatia cu exigența și că se va folosi de toate cunoștințele acumulate de-a lungul carierei pentru a oferi răspunsurile potrivite și sfaturile necesare pentru concurenții care mai au de învățat.

”Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul, am știut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simțit că era nici locul și nici timpul potrivit. Am știut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune, iar când am primit propunerea pentru Românii au talent, cel mai bun show de entertainment, am știut că ACUM este momentul! Este o nouă experiență pe care o aștept cu entuziasm. Abia aștept să povestesc despre această perioadă odată ce vom începe treaba!”, potrivit PRO TV.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel