Schimbare MAJORĂ la TVR1. Dorin Chioțea și Andra Soceanu îi înlocuiesc pe Gabriel Fereșteanu și pe Liza Sabău

Data publicării:
Noii prezentator ai matinalului de la TVR 1: Dorin Chioțea, Andra Soceanu și Angie Cobuț, foto PR
Descriere foto: Noii prezentator ai matinalului de la TVR 1: Dorin Chioțea, Andra Soceanu și Angie Cobuț, foto PR

Din 1 martie,  Andra Soceanu și Dorin Chioțea vor prezenta matinalul „Cu capu-n zori” de la TVR 1.

 Prima zi de primăvară aduce la TVR 1 un program matinal cu informații utile, relevante, prezentate clar şi echilibrat, păstrând, în același timp, o stare tonică, pozitivă. „Cu capu-n zori” se trezesc, din 1 martie, Andra Soceanu și Dorin Chioțea, secondați, de la bucătărie, de Angie Cobuț, chef și... executant, care gătește gustos și sănătos. Noul format al programului matinal de la TVR 1 este de luni până vineri, de la 7.00 la 9.40.

Un magazin de infotainment cu rubrici pentru toată lumea, „Cu capu-n zori” este mai mult decât un jurnal de ştiri. Pornind de la misiunea prioritară a Televiziunii publice, de a informa și a educa, programul aduce, alături de cei doi profesioniști ai știrilor, invitați zilnici – permanenți și punctuali, în funcție de subiectul prezentat, dar și informații utile pentru orice dimineață: meteo, sport, revista presei, evoluţii financiare, evenimente culturale și artistice, calendarul zilei etc. Discuții pe teme de sănătate, știință, educație, religie, istorie vor completa diminețile în compania matinalului TVR 1. În plus, „Cu capu-n zori” va face apel la corespondenţii TVR din ţară și din lume, pentru ca telespectatorii să fie la zi cu actualitatea internă şi internaţională. Iar pentru cei pe care telemunca îi determină să caute soluții rapide pentru masa de prânz – și nu numai pentru ei, Angie vine în fiecare zi cu propuneri de mâncare sănătoasă, dar care să nu dezechilibreze bugetul familiei.

„Iubesc diminețile! Am speranța că le vor îndrăgi toți cei care ne urmăresc, chiar și tu! Te aștept în zorii zilei cu știri și voie bună, într-o echipă grozavă”, este invitația Andrei Soceanu pentru 1 martie.

La rândul său, Dorin Chioțea explică pe scurt la ce să ne așteptăm de la noul matinal: „Dimineața înseamnă reverie și căutarea prospețimii, a noului, este partea din zi în care se țes frugal planuri. Și-atunci e mare nevoie de energie calmă, de prietenie și de cunoaștere. Asta încercăm să aducem în casele oamenilor, posibilități. Ne veți găsi mereu diferiți și surprinzători, dar cu zâmbetul pe buze”.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel