Sarah Ferguson, ducesă de York, diagnosticată cu cancer de piele

Data publicării:
Sarah Ferguson, captură YouTube/ The Sun
Descriere foto: Sarah Ferguson, captură YouTube/ The Sun

Sarah Ferguson, ducesă de York, a fost diagnosticată cu o formă de cancer de piele, a relatat duminică presa din Marea Britanie, cea mai recentă veste despre problemele de sănătate care au lovit recent membri ai familiei regale britanice.

Sarah Ferguson, care are 64 de ani şi a fost căsătorită cu prinţul Andrew, a urmat un tratament pentru cancer de sân anul trecut, iar acum a fost diagnosticată cu melanom malign după ce i-au fost îndepărtate mai multe aluniţe.

''Va fi supusă unor investigaţii pentru a ne asigura că a fost depistat într-un stadiu precoce'', a precizat Sky News, care l-a citat pe purtătorul de cuvânt al ducesei.

''Bineînţeles, un alt diagnostic atât de curând după tratamentul pentru cancer la sân a fost stresant, dar ducesa rămâne optimistă'', a adăugat el.

Sarah Ferguson, supranumită Fergie, a vorbit public despre importanţa prezentării la screeningurile pentru depistarea cancerului după ce a suferit o operaţie pentru cancer la sân.

Noul diagnostic al ducesei vine după vestea potrivit căreia regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, urmează să suporte săptămâna aceasta ''o procedură corectivă'' pentru o hipertrofie de prostată.

Miercuri, Palatul Kensington a anunţat, de asemenea, că prinţesa Kate, soţia prinţului William, moştenitorul tronului britanic, a suportat o intervenţie chirurgicală programată, efectuată cu succes, şi va rămâne spitalizată pentru o perioadă de până la două săptămâni, relatează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel