Sânziana Buruiană oprește alăptarea pentru fiica cea mare. Izabela are 7 ani și merge la școală: „Un copil alăptat este un copil sănătos”

Data publicării:
Sânziana Buruiană, sursa foto: Facebook
Descriere foto: Sânziana Buruiană, sursa foto: Facebook

Sânziana Buruiană s-a retras de ceva timp din lumina reflectoarelor, descoperindu-și vocația de mamă și soție. S-a căsătorit, în urmă cu 10 ani, cu fotbalistul dinamovist Nicolae Zuluf și au împreună două fetițe. Dacă pe vremuri, frumoasa asistentă TV ținea prima pagină a ziarelor cu peripețiile ei, în prezent, Sânziana este mult mai discretă, asta neînsemnând însă, că nu mai are din când în când, câte o apariție demnă de reținut.

"Eu sunt fericită că am lângă mine acum un om matur"

Dedicată familiei, trup și suflet, Sânziana declara, în urmă cu ceva timp ce reprezintă aceasta pentru ea:

“Copiii sunt pe primul loc pentru noi eu și cu soțul meu suntem pe locul doi. Am un soț foarte credincios care apreciază că sunt o mamă dedicată și fac totul pentru fetițe. Vrem să le creștem frumos așa cum am crescut și noi, cu părinți alături, nu în familii dezbinate. Și cu alte mame și alți tați. Nu sunt de acord cu ce văd acum. Nu aș fi acceptat niciodată că părinții mei să se despartă să am o mama vitregă sau un tată vitreg. Eu personal nu i-aș fi putut ierta dacă pățeam asta. Și nici un copil nu trebuie să treacă prin așa ceva. Eu sunt fericită că am lângă mine acum un om matur. Care nu mai încearcă să impresioneze pe nimeni. Unii bărbați se maturizează mai devreme, alții mai târziu. Soțul meu mi-a spus că înainte să ne căsătorim el și-a trăit viață la maxim. A făcut tot ce a vrut și pentru el nu mai există tentații”, declara Sânzi pentru Ciao.

Divorț sau doar o simplă ceartă

Dar, asta nu înseamnă că mariajul frumoasei blonde,a fost lipsit de greutăți sau peripeții, în urmă cu aproximativ un an circulând zvonul că cei doi ar fi pe punctul de a divorța, după ce Nicolae Zuluf, o critica public pe cea care îi era soție:

„Ea nu are grijă nici de casă, nici de mașină, intră încălțată cu noroi. Mie nu-mi place la ea că este prea lentă. Ea vine după două ore, vine la mașină, se mai duce apoi în casă că a uitat ceva. Dimineață ne-am certat ultima dată”, se plângea acesta de Sânziana, conform România TV

Aceasta, însă, avea să iasă și să clarifice situația pentru a nu mai exista discuții:

„El se supără pe moment, dar eu sunt mai supărăcioasă și îmi trece mai greu. Nici nu spun, aștept că celălalt să-și dea seama și să mă împace. În ultimul timp, certurile noastre sunt legate doar de organizarea în casă și de copii”, spunea ea, conform aceleiași surse.

În prezent, cei doi își văd liniștiți de viața lor, Sânziana ocupându-se de creșterea celor două fiice și acordându-le toată dragostea și atenția ei.

"Am făcut o piesă modernă, care să fie perfectă și pentru rețelele de socializare"

Astfel, fosta asistentă TV a descoperit că fiica ei cea mare, Izabela are un talent muzical, pe care își dorește să îl valorifice:

"M-a surprins că îi place muzică. Eu am fost tot timpul la prezentări de modă. Fiind fotogenică, m-am gândit că va avea succes. De mică a fost și la Paris, la Praga. La 4 anișor, ea deja defila, însă ea de curând mi-a spus mami, mie îmi place să cânt și atunci am zis haide să îmbinăm puțin muzică cu ce se poartă acum, rețelele de socializare, trendul ăsta care a luat amploare. Generația nouă e foarte încântată de chestiile astea și am zis să țin și eu pasul cu ele. Atunci am făcut o piesă modernă, care să fie perfectă și pentru rețelele de socializare, dar și că melodie”, a declarat Sânziana, conform Wowbiz.

"După 7 ani de alăptat, încă mă mențin bine"

După ce și-a alăptat fiica cea mare timp de 7 ani, Sânziana are în vedere un proiect ambițios, dorindu-și să intre în Cartea Recordurilor. Sânziana a fost nevoită să oprească alăptarea Izabelei, deoarece aceasta a început școala dar continuă să o alăpteze pe mezina familei.

"Sper să fiu numărul 1 în ceea ce privește alăptatul în România. Trebuie să mă interesez care a fost cel mai mare record. Mie chiar mi se pare o performanță să poți să alăptezi atâta timp și sunt fericită că am putut să le creez o imunitate foarte puternică și acum cât va vrea Dumnezeu. Dacă ajung să depășesc și recordul, poate cel puțin de la noi din țară.

Cea mare a renunțat de curând, pentru că a început școala și a văzut că cea mică ocupă tot spațiul, dar a fost o perioadă în care au fost alăptate în tandem, la început. Nu prea știam foarte multe despre lucrul acesta, însă chiar mă gândeam la un moment dat, cum ar fi să fac o ședință foto cu ele, cred că cu siguranță ar fi ajuns poză în toată lumea. După 7 ani de alăptat, încă mă mențin bine. N-am nevoie de silicoane, cred eu. Am avut noroc, pentru că din păcate sunt mămici care nu pot alăpta, se întâmplă diverse lucruri, poate că în prima lună e un pic mai dificil și atunci renunță. Eu le-aș sfătui să nu renunțe, pentru că un copil alăptat este un copil sănătos, cu o imunitate foarte bună și, după cum vedeți, nici pieptul nu se lasă foarte mult. Nu vă faceți griji, dragi mămici, fiți acolo ferme pe poziții și luați atitudine.", a declarat Sânziana Buruiană, conform aceleiași surse.

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Cristina Nacar | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel