Sandu Pop: „Eu sunt actor, dar lumea mă știe mai mult de Văru Săndel”. De ce s-a apucat artistul de muzică / EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Sandu Pop a vorbit într-un interviu acordat pentru Spectacola despre meseria de actor, dar și despre cea de cântăreț, care a venit într-un moment în care veniturile artistului nu erau suficiente.

Sandu Pop, cunoscut de publicul larg drept Văru Săndel, face parte din cea mai nouă producție a toamnei, de pe Prima TV, „Pup-o mă”, unde va interpreta rolul lui Horică, unul dintre cei doi baci. Ne-am întâlnit cu actorul la petrecerea Prima Fest, unde era destul de emoționat, dar și entuziasmat, cu privire la reacțiile celorlați colegi din trust vis-a-vis de serialul românesc.

„Sunt foarte bine, deși am avut emoții astăzi. Este un lucru foarte important pentru noi. Prin lansarea grilei de toamnă de la Prima TV, serialul nostru, Pup-o mă, o să intre pe piață, să audă lumea de el. Eram curios de cum o să ne primească lumea și ce o să zică colegii de la Prima despre noi, pentru că până astăzi nu ne-am văzut. Sperăm să fie bine și acum sunt optimist.”, ne-a declarat Sandu Pop în exclusivitate.

 

„Eu sunt actor, dar lumea mă știe mai mult de Văru Săndel”

Sandu Pop se poate mândri astăzi cu foarte multe realizări pe plan profesional, jucând în aproximativ 150 de piese de teatru. A studiat la facultatea de teatru, iar imediat după ce a terminat cursurile, acesta a fost angajat la Teatrul de Comedie din Capitală. Cu toate acestea, din cauza veniturilor mici de pe vremea aceea, artistul a fost nevoit să-și găsească un al doilea loc de muncă, astfel încât s-a apucat de muzică. Problema este că astăzi, cei mai mulți oameni îl identifică ca fiind Văru Săndel, cel care cântă muzică de petrecere, iar foarte puțini îi cunosc meritele sale actoricești. 

„Eu din 1991 am plecat de la Zalău, la Academia de Teatru și Film. Am luat examenul și am făcut facultatea de actorie, după care am fost angajat la Teatrul de Comedie din București, din 1995. Adică am terminat și m-am și angajat. De atunci eu sunt actor, dar lumea mă știe mai mult de Văru Săndel, cu muzica, dar eu am jucat în peste 150 de piese, spectacole la teatrul de comedie și mă mândresc cu lucrul acesta. Meseria mea e de actor și am exercitat-o cât am putut de mult. Pe lângă asta, a trebuit să-mi țin și familia, să am grijă de copii și cum salariul de la teatru era foarte mic într-o anumită perioadă, a trebuit să fac ceva.”, ne-a mai spus actorul.

Sandu Pop nu ar putea alege niciodată între cele două domenii, însă actoria rămâne prima sa dragoste.

„Nu se pot compara cele două domenii și nici nu pot să aleg. Nu poți compara merele cu perele. Primul vis a fost să fiu actor, restul, am făcut am făcut tot prin baza asta, toate melodiile și cântările. Eu n-am zis niciodată că sunt cântăreț, am spus că sunt interpretul trăsnăilor mele.”, a continuat acesta.

Citește și: Oana Ioniță, actrița din „Pup-o, mă!”, s-a logodit: „A fost o surpriză de ziua mea”. Cum a arătat cererea în căsătorie / EXCLUSIV

 

„Cele mai bune roluri ale mele au fost de dramă”

Chiar dacă publicul l-a putut vedea, de-a lungul timpului, în roluri de comediant, Sandu Pop a jucat și în câteva producții de dramă. Acesta spune că se descurcă foarte bine și în această ipostază, dar ne-a dezvăluit și cum își găsește inspirația, atunci când are de jucat o scenă dramatică.

„În principiu, am jucat în roluri de comediant, dar cele mai bune roluri ale mele au fost de dramă. Am jucat roluri în care oamenii plângeau și suspinau alături de mine în sală, la teatru. O să vedeți că și în serialul Pup-o mă am o secvență spre final, în episodul șapte, când plâng. Dacă crezi în ceea ce spui și în ceea ce se întâmplă în situația respectivă vine și lacrima. Vine din talent, din har.”, a declarat Sandu Pop în exclusivitate pentru Spectacola. 

Producțiile românești nu se opresc aici, promite actorul, care are deja în desfășurare și alte proiecte.

Avem mai multe proiecte, ele există, dar acum batem la toate ușile, toate sunt deschise și nu știm de ce să ne apucăm. Avem un serial în desfășurare, am filmat și „Pilotul”, știm cui am vrea să-l dăm, dar nu știm dacă vrem să batem palma sau nu. Noi producem, vrem să facem conținut românesc.”, a conchis acesta.  

Poate te interesează și: Cristi Brancu: „În spatele fiecărui bărbat se află o femeie deșteaptă”. Ce spune prezentatorul TV despre relația cu soția sa / EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel