Ruptura de menisc: ce este și cum se manifestă. Oana Ioniță, operată de două ori la același genunchi: Știi cum e cu karma, eu cred foarte mult în asta

Data publicării:
Sursa foto: Oana Ioniță, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Oana Ioniță, instagram

Coregrafa Oana Ioniță a fost de două ori operată la același genunchi. Ce este ruptura de menisc și cum se manifestă.

Coregrafa Oana Ioniță se află în perioada de recuperare după cea de-a doua accidentare și operație la același genunchi, în decurs de numai 6 luni. 

După ce în luna septembrie a anului trecut a trecut printr-o intervenție chirurgicală în urma unei rupturi de menisc, cunoscuta coregrafă a ajuns din nou pe mâna chirurgilor cu exact aceeași problemă medicală.

”Prima operație a fost din cauza unei  căderi conștiente pe care eu am avut-o pe genunchi și din cauza multor ani de dans și de eroziune, să spun așa.

Meniscul s-a franjurat pe alocuri și a devenit, din cauza lipsei de colagen, a vârstei, și a mai multor factori, ușor mai firav.

Evident că au fost mai multe leziuni în decursul anilor și acum s-au acutizat. 

Iar acele căderi pe care le-am făcut eu pe genunchi, pentru că în ultimul timp am predat foarte mult dans contemporan, de multe ori fără genunchiere, fără protecție, dorind să mă simt ca la 20 de ani, s-au agravat cumva microfisurile pe care le-am avut eu pe menisc”, a declarat coregrafa pentru Click.

După o perioadă de recuperare destul de dificilă, în care a fost nevoie să se deplaseze în cârjă, ghinionul a făcut ca aceasta să alunece pe zăpadă, iar în alunecare a ajuns pe același genunchi deja afectat.

”Am alunecat lângă mașină, pe zăpadă, abia începuse să ningă. Am alergat și am căzut foarte foarte rău pe piciorul operat pentru că el nu  avea același tonus ca celălalt, să se poată salva.

Și am căzut foarte rău pe piciorul operat și atunci meniscul meu s-a rupt până în capăt.

Dacă încercam să mai salvez ceva la el sau să recuperez cumva de la prima operație, acum s-a rupt până în capăt și verdictul medicilor a fost clar, din nou artroscopie, de data asta cu sutură.

La operație am avut parte de 3 suturi și de 3 ancore, așa se numesc, care au fost prinse de menisc, ca el  să reziste”, a mai spus Oana Ioniță.

Citește continuarea pe DC MEDICAL



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel