Roxana Ciuhulescu, TOTUL despre Survivor: N-am avut relații de prietenie cu niciunul de la Faimoși

Sursa foto: Roxana Ciuhulescu, Instagram
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursa foto: Roxana Ciuhulescu, Instagram

Roxana Ciuhulescu a povestit despre competiția Survivor și a dezvăluit care este starea ei de sănătate în prezent, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola.

Roxana Ciuhulescu a fost faimoasa eliminată de la Survivor, din cauza problemelor medicale. Aceasta s-a accidentat foarte tare la genunchi, motiv pentru care medicii i-au interzis să mai intre pe traseu. Despre ce a însemnat competiția Survivor pentru ea, dar și despre problemele de sănătate pe care le are în prezent a vorbit chiar Roxana Ciuhulescu, în exclusivitate pentru Spectacola.

"La Survivor, am slăbit 7 kilograme. La întoarcere, organismul meu s-a „răzbunat” și a cerut mai mult decât trebuia. În două săptămâni, am pus 9 kg. Mă panicasem puțin și am sunat un nutriționist care m-a liniștit, mi-a zis că totul pleacă de la „mansardă”. Cu puțin autocontrol, dar și cu sport, am dat jos kilogramele acumulate.", a declarat Roxana Ciuhulescu, în exclusivitate pentru Spectacola.

"Genunchiul este în recuperări"

Vedeta nu a scăpat încă de problemele de sănătate care au eliminat-o din competiție, însă este puternică și spune că orice sportiv întâmpină, la un moment dat, asemenea probleme.

"Genunchiul este în recuperări. M-am apucat de sport, atât cât pot să fac și prin susținere,încerc să evit cât mai mult o eventuală operație. Am rupturi de ligamente și meniscuri. Asta este o problemă des întâlnită la foști sportivi de performanță, mai ales pentru cei care au trecut deja prin intervenții chirurgicale. Nu mă sperie treaba asta. Ce nu te doboară, te face mai puternic.", ne-a mai dezvăluit ea.

Ce a însemnat competiția Survivor pentru Roxana Ciuhulescu

"Survivor a fost o experiență grozavă din care am învățat multe lucruri. Mă bucur că am acceptat să merg acolo, altfel, probabil, m-aș fi întrebat toată viața cum ar fi fost dacă....Survivor este o lecție cu adevărat despre supraviețuire. Toată lumea crede că în spatele filmărilor este o regie. Greșit, nu, este 100% real! Dacă nu ești pregătit din toate punctele de vedere, n-ai cum să reziști. Doar cei mai buni rămân până la final. Însă, este o experiență care merită trăită, din punctul meu de vedere.", a mai spus ea.

Fiica vedetei a fost dezamăgită de eliminarea mamei ei

Chiar dacă băiatul cel mic al vedetei s-a bucurat foarte mult să-și vadă mama acasă, fiica ei nu a avut același sentiment. Aceasta își dorea să o vadă pe vedetă cât mai departe în competiție.

"Fata mea, într-adevăr, a fost dezamăgită că m-am întors mai repede decât mi-am propus. Înainte să plec la Survivor, am făcut un legământ cu ea. Câtă vreme eu voi fi în competiție, ea va purta bandana roșie pe mâna, să ne simțim aproape una de cealaltă. A crezut în mine și îmi pare rău că i-am înșelat așteptările. Îmi propusesem să rămân măcar câteva săptămâni în competiție.

Socoteală de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. Probabil că m-am supraevaluat și organismul meu n-a mai putut, a cedat. Sportul regulat, practicat în sală, este diferit de activitățile Survivor. , ne-a mai spus aceasta.

Ce spune Roxana Ciuhulescu despre echipa Faimoșilor

"M-aș fi bucurat să fim o echipă, să fim uniți, să existe armonie și înțelegere. Noi am fost însă 12 tipare diferite de oameni, 12 caractere diferite și 12 orgolii, bineînțeles. Mă uit cu stimă la Războinici, ei au reușit să închege o echipă, cu toate că nu toți au gândit sau simțit la unison.", a mai dezvăluit Roxana Ciuhulescu pentru Spectacola.

Ce i-a fost cel mai greu vedetei în junglă

"Dorul de familie m-a „uscat” pe picioare. Nu mi-a fost atât de greu fizic sau în lipsa hranei, cât am suferit de dorul alor mei. Și când reușeam să adorm, visam copiii cum alergau spre mine, îmi visam soțul cum mă mangâia și automat, lacrimile îmi șiroiau pe obraji. Familia este cel mai mare dar pe care îl am de la Dumnezeu, sunt cea mai bogată!

Am avut senzația că am fost plecată 3 luni de acasă, nu 3 săptămâni. Iar zilele alea când nu aveam activități sportive, simțeam că mă sufoc, că nu am aer. Am mai fost plecată de acasă, dar niciodată atât de mult timp și niciodată să nu am acces la telefon, să nu pot vorbi cu ei, să nu pot să-i văd și să știu de ei. A fost teribil de greu.", a continuat Roxana.

Roxana Ciuhulescu nu a păstrat legătura cu Faimoșii

"Oricum, nici înainte nu țineam legătura cu vreunul dintre ei, n-am avut relații de prietenie cu niciunul. În măsura în care au ieșit din concurs, pe unii dintre ei i-am felicitat pentru evoluție și chiar am fost și sunt mândră de ei. Din păcate, foamea scoate ce e mai rău din oameni, iar Survivor a arătat și latura neplăcută a unora dintre ei. Plus stresul, oboseala, uzura, frigul, toate „contribuie”. De la televizor, e ușor să judeci un om, însă eu cred că toți au și niște laturi minunate.", ne-a spus ea.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Dată: 13 apr, 12:48 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play