Rona Hartner revine pe scenă, după ce s-a vindecat pentru a doua oară de cancer. Cum se simte artista: „Tocmai ce m-am întors de la niște evaluări medicale”

Data publicării:

Rona Hartner a luat o decizie radicală, după ce s-a vindecat pentru a doua oară de cancer. 

Rona Hartner este în culmea fericirii, după ce a reușit să învingă cancerul pentru a doua oară. Artista, în vârstă de 50 de ani, a decis să își schimbe radical viața, după ce Dumnezeu i-a mai dat o șansă.

Rona Hartner revine pe scenă, după ce s-a vindecat pentru a doua oară de cancer

Artista recunoaște că a fost o minune faptul că s-a vindecat de cancer, în doar câteva săptămâni de tratament. Acum, Rona Hartner este mai hotărâtă ca niciodată să urce din nou pe scenă, în fața publicului. 

„E o mare minune să revin pe scenă, mi-a revenit spectaculos și vocea. Tocmai ce m-am întors de la niște evaluări medicale, totul e în regulă acum. Sunt ca orice om normal, mă simt binecuvântată de Dumnezeu”, a mărturisit Rona Hartner.

Rona Hartner vrea să le ofere fanilor săi un spectacol pe cinste. Astfel, primul spectacol va fi susținut în data de 20 octombrie, iar actul artistic va avea loc într-un castel din Franța, unde biletul de intrare va fi de 25 de euro. 

„Noi avem o formulă compactă, cu care cântăm în castele, în sudul Franței, avem prețuri normale, orice poate fi negociat, nu este atât de scump, de exagerat. Avem cam 12 instrumentiști, avem și o formulă pentru simfonic, acolo sunt însă alte sume.

Să nu credeți că în România percepem un preț mai mare decât al unui artist local și nici în Franța. Ne adaptăm la loc, putem trece de la un onorariu de 7.000 de euro, la 50.000 de euro, în componență foarte mare. Avem formule pentru toate gusturile și pentru toate posibilitățile”, a mai spus Rona Hartner, pentru Playtech.

Rona Hartner a învins cancerul, deși se afla în stadiul patru cu metastaze

„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Medicii au găsit un remediu-miracol, un medicament foarte periculos, ca orice chimioterapie, cu 13 pagini de efecte secundare. Se pare că Dumnezeu a vrut să n-am niciun efect secundar, ba dimpotrivă, să îmi facă un miracol și să mă vindec în două săptămâni.  E o minune mare de tot. Era stadiul patru și după ăsta nu mai e alt stadiu.

Practic, la unele boli mai zic ei că există și stadiul cinci, dar când ai deja metastaze în corp e patru și nu mai pot să facă ei niciun fel de operație. Și sunt greu de găsit și medicamentele, iar cele mai multe medicamente au efecte. La mine, exista interdicție la toate medicamentele clasice și au găsit unul foarte special și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit”,a povestit Rona Hartner pentru Fanatik.ro.

Rona Hartner, decizie radicală după ce s-a vindecat a doua oară de cancer

În cadrul unui interviu recent, Rona Hartner a susținut că va renunța la muzica lăutărească și va alege un alt stil muzical. 

„Am o vocație nouă, să consacru muzica mea lui Dumnezeu, lui Iisus, să vorbesc despre el, să aduc mărturie… Și cred că o să schimb un pic felul de a vedea cariera și am să mă concentrez mai mult pe acest aspect. De când am ieșit din boală, de a doua zi mi s-a cerut să fac mărturie și să cânt muzica gospel. Cred că pur și simplu este o schimbare de carieră care se impune”, a spus Rona Hartner pentru viva.ro.

Citește și: Rică Răducanu, copleșit de situația în care se află Viorel Lis. Oana a fost nevoită să-și vândă hainele pentru a-și putea îngriji soțul: "Nu credeam că o să stea cu el până la sfârșit"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel