Rona Hartner, după ce s-a vindecat de cancerul la colon: Tiroida e cea mai afectată 

Data publicării:
Sursa foto: Rona Hartner, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Rona Hartner, Instagram

Rona Hartner a trecut prin momente cumplite, după ce a descoperit că suferă de cancer la colon. Acum, actrița dezvăluie care este starea ei de sănătate din prezent.

Rona Hartner a trecut printr-o perioadă extrem de grea, suferind de cancer la colon. Primele semne ale acestei boli au apărut în 2017, însă diagnosticul crunt a venit abia doi ani mai târziu. După multe ședințe de chimioterapie și tratamente serioase, actrița spune că a început să se simtă mai bine, iar boala nu a recidivat.

„Cu sănătatea sunt foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Chiar am făcut acum niște analize noi, fac din 6 în 6 luni, și rezultatele sunt foarte bune! Nicio recidivă nimic, sunt ok.

Am început să iau un tratament pentru tiroidă, pentru că tiroida e cea mai afectată de la chimioterapie și acum având acest tratament mă simt foarte bine, cu tonusul, cu tot. Și mă bucur că am foarte multe proiecte pe care le pregătesc în această perioadă”, a declarat Rona Hartner pentru Click!

Rona Hartner este foarte credincioasă

În vindecarea ei, un rol important l-a jucat și credința, spune Rona, de care nu a uitat în niciun moment.

„În fiecare weekend merg la câte un pelerinaj, practic am ritualul meu! Dimineața, la 8.30, merg la slujba mea de dimineață, în fiecare zi, nu există, și sâmbătă, chiar dacă sunt foarte puțini oameni sâmbăta la biserică, este ziua Fecioarei Maria.

La 8.30 am slujba în fiecare zi, mă împărtășesc, la 9 rămân la Adorație, slujba din cursul săptămânii e mai scurtă decât slujba de duminică, la 9 am Adorație până la ora 10, după care îmi încep ziua.

Când mă mai trezesc dimineața cu noaptea-n cap atunci fac Adorația înainte să răsară soarele. Mă trezesc pe la 6-7 dimineața, mă duc la adorație la ora aia și pe urmă fac doar  slujba. Eu cu asta rezist la stres și la toate problemele și, mă pun în fața lui Iisus, împreună cu el, e liniște. Așa îmi fac programul în fiecare zi!”, a continuat Rona Hartner.

Actrița s-a vindecat la un an după ce a început chimioterapia

„În 2019 am terminat chimioterapia, mi-a trebuit un an să îmi revin. Ai nevoie practic de 5 ani ca să îți revii definitiv, dar eu am reușit să fac asta după un an pentru că m-am imunizat înotând în apă rece de mare și mi-am revenit mult mai repede și am eliminat mult mai mult toxinele, dar dacă ai un regim normal de viață, îți trebuie cam 5 ani ca să elimini chimioterapia din corp”, povestea Rona Hartner, cu ceva timp în urmă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel