România, favorită la Miss International! Presa a numit-o pe Ada-Maria Ileana „Miss Inteligența”

Data publicării:

Reprezentanta României la Miss International 2022, Ada-Maria Ileana, este cotată foarte bine de experții în concusuri de frumusețe. 

Miss International este unul dintre cele 3 mari și prestigioase concursuri de frumusețe din lume (alături de Miss World și Miss Universe). Se află la a 60-a ediție și este urmărit de milioane de fani din jurul lumii. Participantele la finală promovează, cu această ocazie, și imaginea turistică a țării lor. Contează mult activitățile susținute de candidate de-a lungul timpului, precum acte caritabile, proiecte culturale sau organizare de evenimente. Pe de altă parte, finala Miss International este cea mai importantă competiție de Miss din acest an la care participă România.

Ada-Maria Ileana urmează să reprezinte România la cea de-a 60-a ediție a Miss International, în decembrie 2022, în Tokyo, Japonia. Ada are 25 de ani, este din București și este Master of Science în Politici Publice, la prestigioasa University College London. De 6 ani, Ada lucrează ca profesor de limba engleză, certificat de Cambridge. De la încoronarea ca Miss International România, din aprilie 2021, Ada și-a dedicat atenția și timpul promovării culturii românești. Mai mult, ea a organizat o serie de proiecte de succes, printre care amintim prezentarea de modă „Împreună pentru fete și femei” și „Romania goes International” - prima vizită a Miss International în România.


Cum arată fata care ar putea aduce prima mare coroană pentru România?

 Într-o rochie sclipitoare, marca Divine Dress, Ada strălucește în pozele oficiale de pe site-ul Miss International. Frumusețea ei este pusă în valoare printr-un machiaj natural și are un zâmbet contagios!

Prezentarea și fotografiile Adei Maria Ileana au fost deja postate pe pagina de Facebook a organizației Miss International:

 


Frumoasa noastră reprezentantă la Miss International cântă de la vârsta de 3 ani

 

Ada a postat pe rețelele de socializare un video cu ea cântând. Acesta nu este doar un hobby, căci ea cântă de când era mică. Profesoară de canto i-a fost chiar Ozana Barabancea. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ada-Maria Ileana (@addamarie)

 

Ada-Maria Ileana, Miss International România 2021, dezvăluie ce stă în spatele unui concurs de frumusețe: Mă pregătesc pe mai multe planuri

Ada-Maria Ileana, Miss International România 2021/22, a fost invitată la Interviurile Spectacola și DC News, realizată de Georgiana Ioniță, unde a vorbit despre cum a ajuns să ne reprezinte țara la unul dintre cele mai importante concursuri de frumusețe din lume. 

Ada-Maria Ileana are 24 de ani, este profesoară de engleză și visează să schimbe sistemul educațional din România. Tânăra urmează să ne reprezinte țara la cea de-a 60-a ediție a competiției Miss International, în toamna anului 2022, în Japonia.

 

Invitată la Interviurile Spectacola și DC News, Ada-Maria a povestit despre cum a ajuns să reprezinte România într-unul dintre cele mai importante concursuri de frumusețe.

"A fost o întâmplare. M-am înscris la un moment dat pe un site, am completat niște detalii, au trecut câteva luni și apoi am primit un telefon că am fost selectată în finala Miss Univers România, în 2017. Am participat atunci, nu am câștigat, era primul meu concurs, dar m-au remarcat și anul viitor am fost numită Miss Turism România și așa am ajuns să reprezint țara în China și Malaezia.", a declarat Ada-Maria Ileana.

Cum trebuie să se pregătească o Miss

Ada-Maria spune că nu este ușor să fii o Miss de seamă. Chiar dacă mulți se gândesc că doar frumusețea contează într-un astfel de concurs, Ada spune că este vorba de mult mai multe lucruri.

"Mă pregătesc pe mai multe planuri. Și partea fizică necesită pregătire de la mers la sală, până la mâncat sănătos și găsirea ținutelor pentru cele 3-4 săptămâni, cât stăm acolo, în cantonament. Este așteptat de la tine să știi să te machiezi, să te coafezi singură, dar pe lângă toate acestea vorbim și despre munca pe care o facem în scop caritabil. Este foarte așteptat ca o Miss de seamă să aibă o cauză în care crede și o cauză pe care o susține și acest lucru să se vadă, bineînțeles.

De asemenea, este important să fiu pregătită pe partea culturală, pentru că Japonia este o țară care apreciază cultura și tradiția și este nevoie să le știm cutumele, iar aici mă ajută foarte mult colaborarea cu Centrul de Studii și încerc să fiu și o ambasadoare a culturii românești. Încerc foarte mult să promovez portul tradițional românesc, tradițiile românești, turismul. Toate acestea intră în pregătirea mea, pentru concursul de miss. Este un proces complex. Concursul este la a 60-a ediție, este unul foarte prestigios. Am un antrenor, merg la sală, bineînțeles. Pe partea de alimentație nu pot spune că țin dietă, dar încerc să mențin o alimentație sănătoasă, să mă feresc de fast-food, de snacksuri. Încerc să mențin un anumit standard.", a mai spus aceasta. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel