Româncă ucisă de rechin în Egipt. Expert: Scufundarea navei le-a oferit hrană. Rechinii nu consumă mamifere

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Oleksandr Sushko
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Oleksandr Sushko

Două femei au fost ucise în urma atacurilor unui rechin.

O a doua femeie, de naționalitate română, a murit după ce a fost atacată de un rechin în Marea Roşie, în Egipt, la sud de oraşul Hurghada, a anunţat duminică Ministerul Mediului egiptean.

MAE român a confirmat că este vorba de un cetățean român. Aceasta se afla într-o vacanță de 2 săptămâni în Egipt.

"Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin", a confirmat MAE.
 
Este vorba de un al doilea atac al unui rechin, survenit în aceeași zonă și la câteva ore de producerea primului atac mortal asupra unei turiste din Austria.
O posibilă cauză a atacului rechinului  ar putea fi scufundarea unei nave care transporta oi, care a atras rechinii. 

”Această scufundare a oferit hrană rechinilor din carne de mamifer, întrucât ei nu consumă mamifere. Atunci când au apărut mii de oi în mare, au consumat și/ Asta s-ar putea să fie o explicație. Rechinii Mako stau mai în larg. Vin la mal după hrană sau pentru a-și găsi perechea”, declară un expert, la Digi24.

Experții recomandă să nu intrăm în apă dacă avem răni deschise.

””

"Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin", a confirmat MAE.
 
Conform sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România.
 
"MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident. Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale", a menţionat sursa citată.

Citește continuarea pe Radio DC NEWS



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel