Rezultatul surprinzător al unui STUDIU. Cangurii au capacitatea de a comunica cu oamenii

Data publicării:
Ondrej Machart , unsplash
Descriere foto: Ondrej Machart , unsplash

Potrivit unuit studiu al specialiștilor, cangurii pot dezvolta abilitatea de a comunica cu oamenii.

Cercetătorii au descoperit că aceste animale au prezentat un model similar de comportament, care se observă în mod normal la animalele domestice, cum ar fi câinii. Cangurii au capacitatea de a comunica voluntar cu oamenii, potrivit unui nou studiu, care contrazice ideea că acest comportament este întâlnit doar la animalele domestice.

Într-o lucrare publicată joi de Universitatea din Sydney și Universitatea din Roehampton din Londra, cercetările au arătat că atunci când unui cangur i s-a dat o „sarcină de nerezolvat” (o cutie închisă cu alimente în interior), animalul a privit în ochii specialistului, în loc să încerce să deschidă singur cutia.

Dr. Alexandra Green, care a fost co-autor al studiului, a explicat că gestul de a căuta ajutor la om sugerează că animalul are un nivel mai înalt de funcție cognitivă decât se credea anterior, a raportat The Guardian.

„Unii dintre canguri s-au apropiat de cercetător și au început să-l adulmece, după care s-a uitat înapoi la cutie, acest lucru demonstrând că animalele au dorit să comunice cu el”, a remarcat Green.

Conform studiului, acest comportament vizual se regăsește doar la animalele domestice.

"Într-adevăr, cangurii au arătat un comportament foarte asemănător pe care l-am văzut la câini, cai și chiar capre atunci când au fost testați la același test", a spus autorul principal dr. Alan McElligott.

Green a adăugat: „Inițial cercetătorii credeau că este o trăsătură domesticită, dar ceea ce credem este că, în loc să fie ceva cu care ai evoluat, este ceva ce poți învăța având în vedere condițiile de mediu potrivite. Deci, în cadrul grădinii zoologice , unde cangurii sunt captivi și au în jurul lor oameni, credem că așa au dezvoltat acest comportament. "

Cercetarea a fost realizată cu 11 canguri din specii diferite, potrivit People.

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel