Rețetă de post: Ciorbă de fasole în stil gulaș

Data publicării:
Captură video Youtube/ JamilaCuisine
Descriere foto: Captură video Youtube/ JamilaCuisine

Rețetă delicioasă de ciorbă de fasole.

Ingrediente: 

  • 500 g fasole boabe uscată (albă, pestriță etc)
  • 2-3 cepe medii
  • 3 morcovi
  • 2 ardei grași (roșii, galbeni)
  • 1 păstârnac
  • 1-2 rădăcini de pătrunjel
  • 1 felie rădăcină de țelină
  • 4-5 căței de usturoi
  • 50 ml ulei
  • 300 ml pastă de roșii (suc gros) sau roșii cuburi din conservă
  • 2 lingurițe cu vârf chimen semințe
  • 2 linguri bune de boia dulce (paprika) sau combinată cu boia iute
  • 3 lingurițe rase de sare
  • 2 foi de dafin
  • opțional: 2 linguri bune de pastă gulaș (gulyas krem) sau 1 lingură de boia afumată (smoked paprika)
  • opțional: 1 ardei iute mic sau fulgi uscați de chili sau pastă picantă de ardei (Erős Pista)
  • pătrunjel verde

Mod de preparare:

Fasolea uscată are nevoie de minimum 8-10 ore de hidratare, așa că se pune de seara într-un castron și se acoperă bine cu apă. Boabele de fasole aproape își triplează volumul, așa că e bine să fie un vas încăpător. 

A doua zi se aruncă apa și se strecoară boabele de fasole bine umflate. Apoi se acoperă, din nou, cu apă.

E bine să dai fasolea într-un clocot, să arunci apa și apoi să continui gătirea ei. 

Se pune oala cu fasole pe foc și se așteaptă ca totul să ajungă la fierbere. După 5 minute din momentul în care fasolea a început să fiarbă, se stinge focul și se aruncă această apă.  Apoi se pune la scurs într-o strecurătoare.

Se toacă în cubulețe cepele și albitura (pătrunjelul, păstârnacul, țelina). Usturoiul se dă prin presă și se pune peste ceapa tocată. Morcovul se taie în semi rondele, iar ardeii în cubulețe mai mari.

Se alege o oală, în care se pune ceapa și usturoiul la călit în ulei. Tot acum se pune chimenul și un praf bun de sare. Se călește ceapa cam 5 minute la foc mic, cu capac. Apoi se adăugă zarzavaturile albe și morcovii, acre mai stau 5 minute.

După acest timp, se răstoarnă în oală fasolea opărită și scursă și se adăugă condimentele: boiaua dulce și iute, dafinul și vreo 2 lingurițe rase de sare. 

Se amestecă totul bine și se adăugă 2 linguri de pastă gulaș. Poți pune, de asemenea, și niște boia afumată (cam 1 lingură rasă) precum și un ardei iute întreg sau fulgi uscați de chili.

Se toarnă câtă apă este nevoie în oală și se lasă să fiarbă. 

La final se pune pasta de roșii sau sucul. Când este gata, se oprește focul și se adaugă verdeața. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel