REȚETĂ DE POST. Sarmale cu ciuperci și orez. Sunt extrem de gustoase

Data actualizării: | Data publicării:
Sarmale , sursa pixabay/ autor pixel1
Descriere foto: Sarmale , sursa pixabay/ autor pixel1

Sarmalele cu ciuperci și orez sunt perfecte pentru perioada postului. Asezonate cu condimentele potrivite au un gust extrem de bun.

INGREDIENTE:

1 varză murată mare
450 g ciuperci champignon
1 morcov  – ras prin răzătoarea fină
1 felie mică țelină rasă
1 ceapă mare tocată fin
130 g orez
300 ml suc de roșii
3 linguri pastă de roșii
1 frunză dafin
1 linguriță cimbru uscat
1/2 legătură pătrunjel verde tocat mărunt
sare
piper proaspăt măcinat
boabe de piper
2 crenguțe de cimbru
1 praf oregano
2-3 linguri ulei
75 ml ulei
apă fiartă

MOD DE PREPARARE: Călim ceapa tocată mărunt în 2-3 linguri ulei până devine sticloasă. Apoi punem jumătate din morcovul ras și le călim îmreună încă 1 minut. Punem ciupercile tocate mărunt peste acestea și continuăm să călim până se înmoaie puțin. În acest moment adăugăm orezul spălat bine și scurs, cimbrul, sare, piper și pătrunjelul tocat mărunt. Mai ținem pe foc încă 1-2 minute. Luăm frunza de varză în mână și punem compoziția de ciuperci cu orez. Rulăm sarmaua și introducem capătul îngust înăuntru pentru a nu se desface sarmalele când le fierbem. Câteva frunze de varză le tăiem julien și le punem pe fundul oalei împreună cu restul de morcov ras și țelina rasă fin.  Amestecăm sucul cu pasta de roșii și punem 1/3 din cantitate peste varza julien, apoi începem să aranjăm sarmalele cu ciuperci și orez, aranjând pentru acestea crenguțe de cimbru și presărăm puțin oregano uscat. Când terminăm de aranjat sarmalele turnăm restul de suc de roșii, mai punem un rând de varză tăiată julien și boabele de piper. Adăugăm uleiul și apa fierbinte până la nivelul sarmalelor. Fierbem în jur de 30 minute la foc mediu -mic cu capacul pus și având grijă să completăm cu apă dacă este nevoie. După acest interval le dăm la cuptor pentru 45-50 minute (în cuptorul preîncalzit la 200°C). Le servim calde.

POFTĂ BUNĂ!

Citește și: Gogoși pufoase umplute cu ciocolată. Cea mai delicioasă rețetă



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel