Regretata actriţă Betty White le-a transmis un mesaj de mulţumire fanilor cu câteva zile înainte de a muri

Data publicării:
Betty White, foto Instagram
Descriere foto: Betty White, foto Instagram

Cu câteva zile înainte de a muri, regretata actriţă Betty White le-a transmis un mesaj video fanilor în care le mulţumea că i-au fost alături.

Un nou videoclip postat pe pagina ei oficială de Facebook le-a oferit fanilor un ultim mesaj din partea regretatei actriţe, care a încetat din viaţă pe 31 decembrie, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 100 de ani.

"Voiam doar să vă mulţumesc tuturor pentru dragostea şi susţinerea voastră de-a lungul anilor. Mulţumesc mult", le-a transmis zâmbind Betty White fanilor, cu o voce răguşită, adăugând "rămâneţi aproape".

Mesajul urma să fie difuzat pe conturile de social media ale vedetei din "The Golden Girls" pentru a sărbători centenarul ei, pe 17 ianuarie.

"Ea se folosea de ocazia împlinirii a 100 de ani pentru a vă sărbători pe voi - fanii ei", se arată în postarea despre legenda showbiz-ului."Ştia cât de norocoasa era; ea a simţit dragostea şi nu a luat-o niciodată de-a gata", se mai arată în mesaj.

Vineri, asistenta lui Betty White, Kiersten Mikelas, a postat o nouă fotografie cu actriţa în vârstă de 99 de ani. În fotografia făcută cu câteva zile înainte de moartea actriţei, Mikelas şi White stăteau una lângă cealaltă pe o canapea, înconjurate de decoraţiuni de Crăciun.

Betty White a fost recompensată cu premii Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol secundar datorită rolului din ''The Mary Tyler Moore Show'', în 1975 şi 1976.

Ea a câştigat de asemenea un Emmy în 1986 pentru ''The Golden Girls'', un sitcom despre patru femei în vârstă care trăiesc împreună în Miami, o producţie ce a avut în prim-plan o categorie de vârstă rar evidenţiată pe ecranele americane.

Portretizarea simpaticei, naivei şi aiuritei văduve Rose Nylund din acelaşi sitcom, care a fost difuzat între 1985 şi 1992 şi a fost unul dintre cele mai bine cotate seriale de la acea vreme, i-a adus lui White alte şase nominalizări la Premiile Emmy.

În 2015, ea a fost recompensată cu un premiu Emmy pentru întreaga carieră - cel de-al optulea trofeu Emmy al său, notează Agerpres. 

Betty White nu a avut copii şi s-a dedicat acţiunilor umanitare în beneficiul animalelor. Ea a refuzat un rol în filmul ''As Good as It Gets'' din cauza unei scene în care un câine era aruncat într-un tobogan de gunoi.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel