Recunoaşteţi personajul? Este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România

Fetița din imagine este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din țara noastră care de-a lungul timpului a cucerit publicul prin melodiile sale.

Fetița din imagine s-a născut la data de 5 decembrie 1998, în București, potrivit Wikipedia. În ceea ce privește studiile, aceasta are doar studii liceale și a absolvit Colegiul Național de Arte ‘’Dinu Lipatti’’ din orașul natal, însă acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru fetița din imagine de a își îndeplini visul din copilărie de a avea o carieră muzicală de succes.

Fetița din imagine a dovedit încă de mică cât este de talentată, iar lucrurile bune nu au durat mult până să apară. Astfel, la vârsta de 14 ani a lansat prima sa melodie, ‘’Memories’’, în urma căreia s-a bucurat de un adevărat succes și s-a clasat în topurile muzicale.

De asemenea, fetița din imagine a cucerit inimile ascultătorilor cu ajutorul vocii sale, iar la scurt timp, a fost desemnată câștigătoarea premiului Zu Music Award la categoria „Best Breakthrough Artist”, informează Wikipedia. 

Pe lângă piesa ’’Memories’’ care a reprezentat un adevărat fenomen, de-a lungul timpului fetița din imagine a devenit extrem de îndrăgită de publicul larg prin intermediul melodiilor sale, precum: ’’Yes I Can’’, ’’Vara mea’’, ’’Se poartă vara’’, ’’Dansează amândoi’’. Totodată, melodiile sale s-au clasat printre primele poziții în clasamentele radiourilor din țara noastră, dar și pe YouTube.

Fetița din imagine a crescut, iar în prezent se poate mândri cu o viață perfectă atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere personal.  Aceasta s-a căsătorit în anul 2022 cu partenerul său de viață, Florin Popa, iar împreună au o fetiță.

Fetița din imagine este, după cum probabil v-ați dat deja seama, nimeni alta, decât Nicole Cherry!

Nicoleta Janina Popa, cunoscută sub numele de scenă Nicole Cherry, este una dintre cele mai apreciate cântărețe de către public, atât la nivel național, cât și internațional. La frumoasa vârstă de doar 24 de ani, aceasta este o femeie implinită pe toate planurile. Are o carieră muzicală de succes, este mama unei fetițe și trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu soțul său.

Nicole Cherry a devenit cunoscută încă de la vârsta de 14 ani în urma lansării hit-ului ‘’Memories’’, însă cu toate acestea povestea din spatele melodiei de succes nu este una plăcută. Invitată în cadrul unei podcast, aceasta a vorbit deschis despre începutul carierei sale, a dezvăluit care au fost greutățile și dezamăgirile pe care le-a trăit pentru a ajunge artista de astăzi.

’’O să-ți dau exemplu de primul producător și producătorul cu care m-am lansat eu. M-am bucurat enorm de mult că l-am întâlnit. Eu am fost la un casting, am intrat într-un studio și mi s-a spus, «Nicole, acum cântă! » (...) Eu atunci am fost pentru prima oară pusă în situația de a cânta și de fapt de a compune, pentru că acolo mi-am dat seama că pot să și compun, că îmi vin idei, îmi vin linii melodice pe care eu le pot transforma ulterior poate într-un hit. Asta s-a și întâmplat, pentru că «Memories», multe dintre persoanele poate de atunci, oricum de atunci nimeni nu știa cumva, pentru că treaba asta trebuia ascunsă și trebuia dat cezarului ce e al cezarului și atunci fiind producătorul meu. Toate laudele erau într-un singur loc, pentru că așa am și avut acordul la acel moment. Eu, oricum, neștiind ce se întâmplă de fapt cu o piesă, că e important să ai niște procente din acea piesă, că e important și că e mare lucru pentru un artist, pe lângă că e artist și cântă și interpretează o piesă pe una dintre cele mai mari scene să zicem, e important și să știe și să compună, să spună asta oamenilor și să se laude, pentru că să dezvolți și latura asta te completează ca si artist. În momentul acela nu știam. Eram mică, îmi doream să mă fac auzită și să mi se confirme că nu visam’’, a dezvăluit Nicole Cherry în cadrul podcastului ’’Fain&Simplu’’ realizat de Mihai Morar.

Nicole Cherry: ’’Nu am uitat oamenii care m-au dezamăgit’’

Deși a avut parte de câteva dezamăgiri în cariera sa, Nicole Cherry a mărturisit că acestea au avut un rol important în evoluția sa ca artist și au ajutat-o să își dea seama care este cu adevărat drumul pe care voia să-l urmeze.

’’Nu am uitat oamenii care m-au dezamăgit. Chiar dacă m-au dezamăgit, i-am iertat, pentru că pe mine m-au ajutat în momentul acela să evoluez, să mă maturizez, să-mi dau seama exact ce-mi doresc să fac în viață, să-mi dau seama că drumul nu e ușor și că trebuie să ai tot felul de momente mai puțin bune ca să îți dai seama când vine momentul acela bun și să-l apreciezi. I-am iertat, pentru că și dacă ar fi să dau timpul cu 10 ani în urmă, aș urma fix toți pașii’’, a mărturisit Nicole Cherry în cadrul podcastului.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu | Dată: 29 Martie 2023, 13:57 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience