Recunoaşteţi personajul? Este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România

Data actualizării: | Data publicării:

Fetița din imagine se numără printre cele mai cunoscute și îndrăgite prezentatoare TV din țara noastră care de-a lungul timpului a cucerit inima publicului prin emisiunile sale.

Fetița din imagine s-a născut la data de 17 Iunie 1986 în Oradea. A absolvit Facultatea de Management și Marketing din cadrul Universității Româno-Americane din București și un masterat în Managementul Strategic al Firmei tot în cadrul aceleiași universități. Deși a urmat aceste cursuri, fetița din imagine avea un singur vis, de a lucra în televiziune și de a deveni o actriță de succes.


În adolescență, fetița din imagine participa la numeroase concursuri importante de Miss, iar în urma concursului ‘’Model of Universe 2004’’ a avut loc debutul său în televiziune. Aceasta a câștigat premiul presei și un curs de instruire în televiziune.

Astfel, fetița din imagine și-a îndeplinit visul și a început cariera în televiziune la postul B1 TV, unde a prezentat știrile Meteo și emisiunea ‘’Esentze’’, iar de atunci au trecut 17 ani de când fetița din imagine apare pe micile ecrane.

Datorită talentului său, fetiței din imagine i s-au oferit noi oportunități, iar în 2007 a devenit parte din echipa postului Kanal D unde a prezentat emisiunile ’’Bulevard’’ și ’’Magic Taxi’’. Cu toate acestea, fetița își dorea să devină o prezentatoare TV de succes, iar lucrurile nu au durat mult până să apară. La scurt timp a devenit prezentatoarea unor emisiuni populare din țara noastră, precum ‘’Ministerul de Secrete” şi ’’Stele sub lupă’’, ‘’O iubire de-o vară’’ și ’’D-Paparazzi’’. Deși, aceasta începuse să fie cunoscută de către public, reality show-ul fenomen despre stil şi atitudine ‘’Bravo, ai stil!’’ difuzat de postul de televiziune Kanal D a ajutat-o să ajungă la inima publicului și să devină îndrăgită de numeroase persoane.

Pe lângă cariera în televiziune, fetița din imagine a cochetat și cu actoria, iar în prezent este și creator de conținut în mediul online unde și-a consolidat o adevărată comunitate de urmăritori.

După cum probabil v-ați dat seama, în fotografie este nimeni alta decât Ilinca Vandici!

Ilinca Vandici, dezvăluiri inedite despre traumele din copilărie: ‘’Trebuia să duc eu greutatea asta pe umeri’’

 

Ilinca Vandici este considerată drept una dintre cele mai de succes prezentatoare TV din România, iar în prezent este împlinită și se bucură de o familie frumoasă alături de soțul său, omul de afaceri Andrei Neacșu și fiul lor în vârstă de 4 ani.

Deși viața sa pare una de-a dreptul perfectă, Ilinca Vandici s-a confruntat de-a lungul timpului cu anumite traume din copilărie.

Ilinca Vandici, devastată de moartea tatălui său


Invitată în cadrul unui podcast, prezentatoarea TV a vorbit deschis despre cele mai dificile momente din viața sa cu care s-a confruntat, moartea tatălui său reprezentând cea mai mare dramă din viața acesteia.

‘’Tata era bolnav de 5 ani de zile. Parcă speram că se vor întâmpla nişte lucruri. Eu aveam atunci 21 sau 22. N-am ştiut să gestionez, dar m-am simţit responsabilă faţă de sora mea, de mama mea. Ele sunt şi mai sensibile decât mine. Trebuia să duc eu greutatea asta pe umeri.

Eram în Bucureşti şi cumva tata m-a aşteptat. Era o zi de joi seara şi mama mi-a spus să merg acasă. A doua zi am luat bilet de avion, am ajuns, am vorbit cu el, am mâncat şi mama s-a dus prin spital. Am rămas doar eu cu el. M-a aşteptat să ajung acasă, să îşi ia rămas bun de la mine. M-a strâns foarte tare de mână, s-a întors cu faţa către perete şi ăla a fost momentul…”, a mărturisit Ilinca Vandici în cadrul podcastului realizat de Damian Drăghici.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel