Răzvan Fodor, nervos la prima oră a dimineții. Cine l-a supărat pe renumitul prezentator: ''Sunt cu nervii la pământ''

Data publicării:

Răzvan Fodor le-a mărturisit fanilor motivul pentru care are nervi la primele ore ale dimineții.

Răzvan Fodor este extrem de activ pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întămplă în viața lui. Asta s-a întâmplat și în această dimineață, când Răzvan Fodor le-a povestit fanilor motivul pentru care este cu ''nervii la pământ''. Ei bine, chiar trezitul de dimineață l-a supărat pe simpaticul prezentator de la ''Burlacul''.

Acesta le-a mărturisit fanilor pe rețelele de socializare că nu înțelege de ce oamenii sunt nevoiți să se trezească de dimineață, mai ales că vremea de astăzi, în București, este destul de ploioasă și mohorâtă.

Imediat cum a pornit la drum, Răzvan Fodor le-a povestit fanilor că i-a fost extrem de greu să se dea jos din pat, menționând că în momentul în care le vorbește este trecut puțin de ora 6 dimineața.

''Bă frate, dacă mai există oameni care cred în vorba cine se scoală de dimineață departe ajunge, bă, ăia sunt niște copii naivi. Dar înțeleg că vorba a fost scoasă de părinți pentru a-și motiva copiii să se scoale de dimineață, să învețe să nu piardă timpul, în acest fel vor ajunge departe în viață, e ok, înțeleg, bă, dar ca adult, de ce să te scoli de dimineață? Unde poți ajunge, bă băiatule? Nu mai pot, sunt cu nervii la pământ, plouă, e urât, e gri, e rece'', a spus Răzvan Fodor pe Instagram.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel