Răzvan Fodor, mesaj emoționant de ziua fiicei sale: "Ai apărut tu și ai transformat tot ce trăisem"

Data publicării:
Răzvan Fodor, sursa instagram
Descriere foto: Răzvan Fodor, sursa instagram

Răzvan Fodor a transmis un mesaj emoționant pentru fiica lui, cu ocazia zilei de naștere a acesteia.

Sărbătoare mare în familia lui Răzvan Fodor. Fiica prezentatorului TV a împlinit frumoasa vârstă de 10 ani, iar părinții au sărbătorit-o cum au știut ei mai bine. Și cum această sărbătoare importantă nu putea trece așa oricum, Răzvan Fodor i-a transmis fiicei sale și un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

 „Până acum 10 ani, credeam că am trăit cele mai frumoase experiențe, vacanțe, petreceri, că sunt fericit, că am luat maximul din tot ce oferă viața, că nu era nimeni ca mine, și că nu mai avea ce să mă impresioneze.

După aia, ai apărut tu și ai transformat tot ce trăisem într-un fâs: o șmecherie prăfuită, stocată undeva, într-un server din creierul meu.  La mulți ani, copilul meu frumos, și mulțumesc pentru toată bucuria asta! #happybirthday #fatherlove #myeverything și nu in ultimul rând #ochiimei ”, a scris Răzvan Fodor.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Razvan Fodor (@razvan_fodor)

Nici Irina Fodor nu s-a lăsat mai prejos, astfel că a scris și ea o urare specială pentru fiica ei.

„De azi, nu își mai scrie vârsta cu o singură cifră. De 10 ani, ne tot uităm la ea și ne mirăm de cât de mult ne seamănă sau cât de diferită e de noi, uneori. Încet, personalitatea ei a luat o formă, iar bucuria, energia, optimismul, curiozitatea, curajul și încăpățânarea au devenit caracteristici dominante.

Poate să fie ca o furtună care mătură tot în fața ei, sau să funcționeze ca un motor puternic pentru ea și toți din jur. Iar noi privim topiți de dragoste toate transformările astea. La mulți ani, copil cu soare în suflet, te iubim!”, a scris Irina Fodor.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Irina Fodor (@irina_fodor)

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel