Proteste cu sute de oameni în mai multe oraşe din România, împotriva restricţiilor din pandemie

Data actualizării: | Data publicării:
Captură video cu protestele
Descriere foto: Captură video cu protestele

Sute de oameni au ieşit în stradă în mai multe oraşe din România în noaptea de duminică spre luni. 

În Sibiu, peste 300 de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat în Piața Mare duminică, imediat după ora 20.00, când au intrat în vigoare noile restricții. Au scandat, au intonat imnul „Deșteaptă-te române”, apoi au plecat în marș pe marile bulevarde ale Sibiului.

Ei au spus că își doresc înapoi libertatea, pentru că de un an de zile simt că nu mai sunt liberi, și reinstaurarea legii în țară.

Protestul de la Sibiu a fost pașnic și s-a încheiat mult după miezul nopții, în jurul orei 3, fără incidente. Foarte mulți jandarmi și polițiști i-au însoțit pe tot traseul pe protestatari, fără să existe o intervenție în forță.

Protestatarii au scandat „Jos masca”, „Ieșiți din casă e și țara voastră”, „Jos restricția”, „Ne-ați umilit” sau „Jos Arafat”.

La Timişoara, sute de protestatari fără mască au cerut demisia lui Arafat

În Timişoara, oraşul cu cea mai mare incidenţă a numărului de cazuri de COVID-19, sute de oameni au ieşit în stradă fără să poarte mască şi au scandat „Arafat, nu uita, Timişoara nu-i a ta”. Liderii protestului le-au transmis participanţilor că amenzile pe care le vor primi nu sunt legale. Protestatarii au mers și acasă la primarul Dominic Fritz și au scandat „Demisia”. Primarul nu a avut nicio reacție.

De asemenea, în Constanţa, zeci de persoane au participat la un protest spontan. Ei au scandat mesaje împotriva guvernului şi a restricţiilor impuse. Protestatarii au strigat . „Libertate”, „Hoţii” sau „Masca jos”, „Deschideţi HoReCa”, „Jos Chiţac (Vergil Chițac – primarul orașului)” şi „Jos Guvernul”.

În oraşul vecin, Brăila, peste o sută de persoane au ieşit să protesteze și au scandat „Libertate”, „Demisia” sau „Brăila, trezeşte-te”.

Și la Galați au fost proteste faţă de noile restricţii de circulaţie impuse de Guvern începând din weekend. Oamenii au strigat „Libertate”, „Ieşiţi în stradă” şi au blocat circulaţia pe strada Brăilei.

Protest până târziu în noapte la Bucureşti

În Bucureşti, în Piaţa Universităţii, sute de oameni s-au adunat să protesteze faţă de restricţiile impuse de autorităţi. Participanţii la protestul spontan nu au purtat măşti şi au scandat lozinci anti-guvernamentale şi împotriva restricţiilor.

Proteste de acest fel au fost și în Pitești, în Arad și în alte orașe mari ale țării, potrivit DC NEWS.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel