Prinţul William, amintiri dureroase după ce a mers în urma sicriului reginei

Prințul William. Foto Instagram/ The Royal Family
Descriere foto: Prințul William. Foto Instagram/ The Royal Family

Prinţul William le-a spus celor prezenţi joi la reşedinţa regală de la Sandringham pentru a aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii că drumul parcurs în urma sicriului bunicii sale a fost un moment dificil, care i-a stârnit amintiri.

Prinţul William le-a spus celor prezenţi joi la reşedinţa regală de la Sandringham pentru a aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii că drumul parcurs în urma sicriului bunicii sale a fost un moment dificil, care i-a stârnit amintiri, făcând aluzie la momentul de acum 25 de ani când a făcut acelaşi lucru în spatele sicriului în care se afla mama sa, potrivit Agerpres.

William, moştenitorul tronului, a mers în spatele tatălui său, regele Charles a III-lea, alături de fratele său mai mic, prinţul Harry, în timpul procesiunii solemne de miercuri în care trupul regretatei regine a fost transportat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall.

"Drumul de ieri a fost o provocare", le-a spus William persoanelor din public care l-au consolat pentru pierderea suferită, în timp ce a văzut omagiile florale lăsate în faţa domeniului regal Sandringham din estul Angliei în onoarea reginei.

"Mi-a stârnit câteva amintiri", a putut fi auzit prinţul în înregistrările video care au surprins conversaţia de joi.

William şi Harry, pe atunci în vârstă de 15, respectiv 12 ani, au mers în urma sicriului mamei lor, prinţesa Diana - decedată în 1997 la Paris, la vârsta de 36 de ani, într-un accident de maşină -, o imagine definitorie a vieţilor lor.

Fraţii, a căror relaţie a devenit din ce în ce mai tensionată în ultimii ani, au vorbit anterior despre trauma îndelungată suferită după moartea mamei lor şi despre acel drum, în timpul căruia şi-au menţinut expresiile stoice, în pofida suferinţei.

Cu toate că circumstanţele au fost de data aceasta diferite, după ce regina a încetat din viaţă în mod paşnic la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Scoţia, au existat unele similarităţi - emoţia, spectacolul solemn şi senzaţia dată de un eveniment important desfăşurat în faţa mulţimilor şi a camerelor de filmat. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 15 sep 2022, 19:52 | Categorie: International
Get it on App Store Get it on Google Play