Prinţul Harry şi fratele lui, prinţul William, au avut prima discuție după interviul controversat. La ce concluzie au ajuns cei doi

Data publicării:
Prințul Harry și Prințul William, captură foto Youtube, sursa The Royal Family Channel
Descriere foto: Prințul Harry și Prințul William, captură foto Youtube, sursa The Royal Family Channel

Prinţul Harry a vorbit cu fratele lui mai mare, prinţul William, pentru prima dată după interviul acordat de el şi soţia lui, Meghan, jurnalistei americane Oprah Winfrey, a declarat o cunoştinţă a cuplului princiar britanic. 

În acel interviu, difuzat de postul de televiziune american CBS pe 7 martie, Meghan a spus că un membru al familiei regale britanice s-a întrebat cât de închisă urma să fie culoarea pielii fiului ei, Archie, după naştere, iar prinţul Harry a declarat că tată lui, prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, l-a dezamăgit şi că el însuşi s-a simţit "prins în capcană" în timp ce era membru cu rol activ al familiei regale.

În timpul unui angajament oficial la care a participat joia trecută, prinţul William a declarat în faţa reporterilor că nu discutase deocamdată cu fratele lui, Harry, dar că intenţiona să facă acest lucru în zilele următoare. "Nu suntem o familie rasistă", a adăugat prinţul William.

Gayle King, coprezentatoare a emisiunii "This Morning", difuzată de postul CBS, a anunţat că a stat de vorbă cu Meghan şi Harry weekendul trecut şi că o discuţie între cei doi prinţi britanici a avut loc de atunci.

"E adevărat, Harry a discutat cu fratele lui şi a stat de vorbă şi cu tatăl lui. Mi s-a spus că acele conversaţii au fost neproductive, însă toţi trei sunt bucuroşi că măcar au iniţiat o conversaţie", a declarat jurnalista americană.

Biroul de presă de la Kensington Palace, reşedinţa oficială a prinţului William, nu a făcut deocamdată comentarii pe marginea dezvăluirilor făcute de Gayle King.

Interviul acordat de Meghan şi Harry a împins monarhia britanică în cea mai gravă criză a sa de după moartea prinţesei Diana, mama prinţilor William şi Harry, decedată în urma unui accident de automobil în 1997.

Interviul a fost difuzat la scurt timp după ce Palatul Buckingham a anunţat că va investiga acuzaţiile de intimidare formulate împotriva lui Meghan de foşti consilieri ai ei, înainte ca fosta actriţă americană şi prinţul Harry să renunţe la statutul de membri activi ai casei regale şi să se mute în California anul trecut.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a declarat că membrii familiei regale britanice sunt întristaţi de experienţele dificile prin care au trecut nepotul ei Harry şi soţia acestuia.

"Chestiunile menţionate de ei, în special cea rasială, sunt îngrijorătoare. Deşi unele amintiri pot să varieze, aceste acuzaţii sunt tratate într-o manieră foarte serioasă şi vor fi analizate de familia regală într-un cadru privat", a transmis Palatul Buckingham într-un comunicat dat publicităţii pe 9 martie.

Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama a declarat că dezvăluirile făcute de Meghan despre o remarcă legată de posibila culoare a pielii a fiului ei au fost "sfâşietoare" şi că speră că experienţele prin care a trecut fosta actriţă americană să fie o lecţie pentru lumea întreagă, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel