Primele informații oferite de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel, după ce a ajuns de urgență la spital. Cum se simte marele actor

Data actualizării: | Data publicării:
Alexandru Arșinel, captura foto Youtube/ sursa AntenaPlay
Descriere foto: Alexandru Arșinel, captura foto Youtube/ sursa AntenaPlay

Medicii au oferit primele informații despre starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel, după ce a ajuns de urgență la Spitalul Universitar. 

UPDATE: 


„Domnul Alexandru Arșinel a fost adus la Unitatea de Primiri- Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București la ora 21.34, cu ambulanța.
A fost evaluat, consultat, investigat paraclinic. I s-a administrat tratamentul necesar. În urma evaluării interdisciplinare, pacientul a decis să părăsească spitalul la ora 01.50, refuzând internarea„, a declarat Biroul de presa al SUUB.

 

Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România. Actorul a avut mari probleme de sănătate în ultima perioadă, iar seară a ajuns de urgență la spital, potrivit CANCAN.ro.  Alexandru Arșinel s-ar fi simțit rău și a sunat imediat la numărul de urgență. O ambulanță a venit acasă la marele actor și l-a transportat de urgență la spital. Potrivit sursei citate anterior, Alexandru Arșinel era conștient și cooperant. 

Odată ajuns la spital, actorului i s-a recoltat un set de analize pentru a verifica starea sa de sănătate. Mai mult, Alexandru Arșinel i-ar fi spus medicului că a avut un puseu de tensiune din cauza supărărilor, lucru care i-ar fi declanșat starea de rău. Potrivit protocolului spitalelor din această perioadă, actorului i s-au prelevat probe și pentru efectuarea unui test Covid-19, așa că se așteaptă rezultatele. Medicii de la UPU au dezvăluit faptul că actorul este încă confuz, dar starea sa este stabilă, spre deosebire de cum se prezenta atunci când a sosit la spital, a dezvăluit Sabrina Preda, reporter Antena3, relatează playtech.ro

În ultima perioadă, marele actor a trecut prin momente tensionate, după ce a fost umilit de Nicușor Dan. Mai exact, contractul lui Alexandru Arşinel cu teatrul Constantin Tănase nu a mai fost prelungit, printr-o decizie semnată de primarul general Nicuşor Dan. Se pare că acest lucru a înrăutățit și mai mult starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel. 

 

Gabriela Firea a răbufnit la adresa lui Nicușor Dan

 

În urma celor întâmplate, Gabriela Firea nu s-a mai putut abține și a răbufnit la adresa lui Nicușor Dan. Ministrul familiei conideră că nu trebuie umilit marele actor și că s-a făcut o mare nedreptate.

„Ce i se întâmplă zilele acestea maestrului Alexandru Arșinel este o mare, o imensă nedreptate. Nu poți să-l arunci precum o măsea stricată din teatrul unde a jucat și a creat aproape 60 de ani. Ce a făcut primarul general Nicușor Dan cu Alexandru Arșinel este o dezonoare pe care nimeni nu o înțelege.

Maestrul Arșinel nu mai era director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase de patru ani și nici nu mai avea vreo funcție de conducere. Își dorea să continue pe postul de consilier artistic și să-i învețe pe actorii mai tineri din experiența adunată zeci de ani pe scenă”, a transmis Gabriela Firea pe rețeaua socială Facebook.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel