Prezentatorul american Jay Leno a suferit arsuri grave într-un incendiu. Care este starea sa de sănătate

Data publicării:
Sursa foto: Jay Leno, captură YouTube/ Inside Edition
Descriere foto: Sursa foto: Jay Leno, captură YouTube/ Inside Edition

Legenda de televiziune americană şi fosta gazdă a a emisiunii 'Tonight Show', Jay Leno, a fost internat luni în spital cu arsuri grave după un accident.

În vârstă de 72 de ani, umoristul american a fost rănit după ce una din maşinile sale a luat foc în garajul său din Los Angeles.

Recuperarea ar putea dura până la două săptămâni, a declarat el pentru revista Variety."Am fost ars grav de un incendiu provocat de benzină. Sunt bine. Am nevoie doar de o săptămână sau două să mă repun pe picioare", a spus el.

Jay Leno şi-a anulat apariţia la un eveniment din Las Vegas duminică invocând o "urgenţă medicală" care l-a împiedicat să se deplaseze, potrivit revistei People.

Celebrul prezentator preluase conducerea foarte popularului 'Tonight Show' după Johnny Carson, o altă legendă a talk-show-urilor americane. Era cunoscut în special pentru monologurile sale introductive în care îşi tachina invitaţii, personalităţi politice sau celebrităţi. Jay Leno a moderat emisiunea timp de 22 de ani, după care a fost înlocuit de actorul Jimmy Fallon în 2014.

Colecţionar de maşini, a prezentat, de asemenea, o emisiune dedicată automobilelor, intitulată 'Garajul lui Jay Leno', relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel