Previziunile lunii FEBRUARIE 2023. Horoscopul lunar pentru fiecare Zodie/Ascendent

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Elena Mozhvilo
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Elena Mozhvilo

Daniela Simulescu, redactor-șef Astrosens.ro și astrolog DC News, ne prezintă horoscopul lunii FEBRUARIE 2023 pentru fiecare Zodie/Ascendent. Iată ce urmează în a doua lună din an pentru toate semnele din zodiac.

Luna februarie este precum un antrenament înaintea unui campionat. Adică nu vor fi evenimente marcante, ci unele care să ne facă trecerea între două faze importante ale lui 2023 mult mai ușoară. Sau menite să ne pregătească pentru o nouă etapă. Pentru că martie este o lună aglomerată, tensionată și specială din punct de vedere astrologic. Dar până acolo, pentru a ne pregăti de tranzitele lui Saturn în Pești și Pluto în Vărsător, am face bine să ne dăm seama ce este real în viața noastră și ce nu. Adică avem o lună la dispoziție pentru a face pace cu trecutul, oricât de dureros ar fi. Și pentru a accepta că de cele mai multe ori ne place să ne mințim, atât pe plan profesional, cât și personal. 

Totuși, aspectele lunii februarie sunt bune pentru a sărbători iubirea în toate formele sale.

Previziuni pentru Berbec/Ascendent în Berbec

O să ai un început de lună foarte plin, dar astrele te ajută pe tot parcursul ei. Nu trebuie decât să faci un pas în față, deoarece ți se deschid multe uși. Este o lună ideală să îndrăznești și să ceri mai mult de la tine. Primești ajutor și din partea celorlalți. Ai multe posibilități în față și urmează zile foarte bune, cu sprijin extraordinar. 

Previziuni pentru Taur/Ascendent în Taur

Tranzitul lui Venus îți aduce beneficii, protectori și noroace demne de luat în seamă. Financiar, începe să-ți meargă mai bine și primești multe mesaje favorabile de la astre. Dacă te-ai blocat în zona profesională, personală sau relațională, ai ocazia să te scuturi și să mergi mai departe, bazându-te doar pe tine. 

Previziuni pentru Gemeni/Ascendent în Gemeni

Te poți bucura de evenimente minunate, mai ales la început de lună. Mintea o să-ți meargă bine, gândești diferit, o să ceri mai mult. Este o lună perfectă să începi să faci mișcare, dar și să pui niște limite în relațiile cu rudele sau apropiații. O să ai mai multă ambiție să pui punct situațiilor care nu-ți sunt pe plac.

Previziuni pentru Rac/Ascendent în Rac

Fii atent cu banii în prima parte a lunii. În a doua parte a lui februarie, astrele te încurajează să călătorești, să studiezi și să evoluezi. Lasă-te inspirat și creează-ți un alt drum. Ai în vedere dezvoltarea ta, pe toate planurile. Nu este niciodată târziu să înveți ceva nou sau să ajungi într-un loc la care ai visat.

Citește continuarea pe ASTROSENS



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel