Pot face cununia civilă în post, este un păcat? Vasile Bănescu, BOR, explică

Nunta, sursa pixabay/ autor Alicia Zinn
Descriere foto: Nunta, sursa pixabay/ autor Alicia Zinn

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a vorbit despre nunțile și cununiile civile în post. 

În 15 martie a început postul Paștelui, cel mai lung și aspru post din an, dar pe lângă acesta, mai există și alte posturi care vin cu anumite interdicții când vine vorba despre nunți. 

În contextul în care mulți nu țin cont de asta, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a vorbit despre Taina Cununiei în Biserică și cununia civilă.

"Așa cum știți, nu se fac nunți în perioadele de post, având la dispoziție tot timpul rămas al anului. Aceasta înseamnă ca nu se oficiază Taina Cununiei în biserici.

Cununia civilă nu are o relevanță spirituală și nu e reglementată de Biserică, fiind un eveniment laic. În mod normal, cele două momente, civil și religios se succed și sunt unite, dar nu este obligatoriu. Fiind prilej de mare bucurie și firească ospeție, pentru ambele evenimente se rezerva zile în afara perioadelor de post", a declarat Vasile Bănescu, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

"Este un păcat dacă faci cununia civilă în post?"

"Conținutul noțiunii de păcat include o cădere sau ratare de tip moral. Să nu ne grăbim să folosim așadar acest termen prea ușor. 

Nu orice alegere neinspirată și inadecvată e și un păcat", a completat purtătorul de cuvânt al BOR.

Când nu se fac nunți în 2021

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 9-10 iunie; 19 – 21 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);

De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol Toma (8 martie - 9 mai);

În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (22 iunie - 28 iunie);

În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august);

De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie);

În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie).



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 18 Martie, 14:58 | Categorie: Lifestyle
Get it on App Store Get it on Google Play